-2.3 C
Bistrița
miercuri, februarie 5, 2025

Pensii speciale, mai puțin speciale prin impozitare. VEZI câți bistrițeni vor rămâne fără pensiile babane

Cum în Guvern nu a fost sprijinit, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, și-a susținut în Parlament inițiativa privind taxarea pensiilor speciale. Colegii lui Teodorovici, senatorii din comisia de buget au fost de acord ca cei care primesc lunar pensii de peste 7.000 de lei să plătească impozit la stat. Aproape 100 de bistrițeni vor rămâne cu bani mai puțini.

Eugen Teodorovici ar fi vrut ca ideea sa privind impozitarea pensiilor speciale să intre pe agenda Guvernului, dar cum premierul Viorica Dăncilă nu l-a susținut, șeful de la Finanțe s-a adresat colegilor parlamentari.

„Știm foarte bine că astăzi în România sunt pensii pentru care titularii nu au contribuit de-a lungul carierei cu absolut nimic pentru ceea ce primesc după momentul pensionării”, a declarat Teodorovici.

Peste 9300 de foști angajați ai țării noastre primeau în luna iunie 2019 pensii speciale. Beneficiarii sunt foști primari, judecători, militari, diplomați și funcționari publici. Când se retrag din activitate, aceștia primesc o pensie mult mai mare decât cea pe care ar încasa-o dacă ar fi calculată doar din sumele cu care ei au contribuit de-a lungul vieții.

Teodorovici propune ca pentru pensiile de peste 7.000 de lei să se aplice un impozit de 30%, iar pentru cele mai mari de 10.000 de lei să crească impozitul la 50%.

Și în județul Bistrița-Năsăud sunt plătite 81 astfel de pensii pentru cei care au fost „momiți” cu pensii speciale enorme pentru a ieși din sistem. În acest sens, Casa Județeana de Pensii Bistrița-Năsăud plătește lunar pensii de peste 7.000 de lei pentru 13 persoane care au lucrat la Curtea de Conturi. De asemenea, sunt plătite 64 de pensii speciale pentru foști judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care a funcționat în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice. Avem și un fost parlamentar, dar și trei aviatori care se bucură lunar de o pensie de peste 7.000 de lei.

Reporterii Bistrițeanul.ro au solicitat și Ministerului Afacerilor Interne date privind numărul beneficiarilor bistrițeni de pensii speciale din această structură, însă informațiile nu au fost furnizate până la această oră. Vom comunica și aceste date imediat ce ne vor fi furnizate.

Pe de altă parte, inițiativa legislativă prevede că un angajat de la o firmă privată care și-a plătit toate contribuțiile nu va fi impozitat. Liberalii din comisia de buget au propus ca toate pensiile speciale să fie impozitate cu 90%, fără succes însă. Cei de la UDMR au modificat textul, astfel încât și președinții țării care primesc pensie specială să fie taxați.

Propunerea legislativă a fost votată de plenul Senatului cu 76 de voturi pentru și 16 abțineri. Proiectul legislativ depus de ministrul Finanțelor urmează să intre la Camera Deputaților, care este for decizional.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro angajează grădinar calificat. Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

Depozitul AnnaFiori.ro caută grădinar calificat! Clinica de Psihologie și Psihoterapie de pe str. Împăratul Traian nr. 42 își mărește echipa! Se caută persoane calme, creative și dornice să lucreze alături de copiii cu diferite tulburări (autism, ADHD). Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița:

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan: