10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Pensia specială URIAȘĂ, încasată lunar de un bistrițean

Parlamentarii au decis ieri impozitarea pensiilor speciale. La nivelul județului nostru, zeci de persoane încasau lunar peste un milion de lei, pensii speciale. AFLĂ valoarea URIAȘĂ pe care un bistrițean o primea lună de lună:

S-a discutat despre ANULAREA pensiilor speciale. Un astfel de proiect a fost considerat neconstituțional. În iunie 2019, ministrul finanțelor, la vremea aceea, Eugen Teodorovici, a venit cu propunerea impozitării pensiilor speciale. Acesta propunea ca pentru pensiile de peste 7.000 de lei să se aplice un impozit de 30%, iar pentru cele mai mari de 10.000 de lei să crească impozitul la 50%.

Casa Județeana de Pensii Bistrița-Năsăud plătea lunar, la vremea respecitvă, pensii de peste 7.000 de lei pentru 13 persoane care au lucrat la Curtea de Conturi. De asemenea, erau plătite 64 de pensii speciale pentru foști judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care a funcționat în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice. La nivelul județului avem și un fost parlamentar, dar și trei aviatori care se bucură lunar de o pensie de peste 7.000 de lei.

Mai multe detalii, aici:

Pensii speciale, mai puțin speciale prin impozitare. VEZI câți bistrițeni vor rămâne fără pensiile babane

Ieri, în schimb, s-a votat impozitarea progresivă a pensiilor speciale.

E vorba de pensiile ce aparțin unor:

  • parlamentari și funcționari parlamentari;
  • magistrați și personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR;
  • funcționarii Curții de Conturi;
  • Avocatul poporului;
  • personalul navigant;
  • personalul diplomatic.

Astfel, tot ce trece peste 7.000 de lei va fi impozitat cu 85%. „Pensiile cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei inclusiv vor fi impozitate cu 10%. Nicio pensie rezultată din contributivitate nu va fi impozitată suplimentar!”, a mai precizat Robert Sighiartău, așa cum puteți reciti aici:

Robert Sighiartău (PNL): Pensiile speciale se vor impozita cu 85%

Casa Județeană de Pensii plătește lunar peste UN MILION de lei, pensii speciale. Iar cea mai mare pensie specială e de aproape 40.000 de lei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: