Pe urmele albinelor și a comorii de aur: Albina este o insectă extrem de sofisticată care a evoluat de-a lungul a milioane de ani. Cea mai veche albină a fost înregistrată în Myanmar, unde a fost găsită într-un înveliș de chihlimbar, în urmă cu 100 de milioane de ani. În acele timpuri, albinele semănau mai mult cu viespile, mâncau îndeosebi alte insecte și mai puțin nectar sau polen.
Nu a fost identificat un moment precis când albinele au decis „să devină vegetariene”, dar schimbarea pare să fi fost o decizie bună și delicioasă. Astăzi acestea trăiesc peste tot în lume și există aproximativ 20.000 de specii; variază de la albina gigantică, care mănâncă frunze și care are peste 3 cm lungime, până la albină pitică, care are doar 2 mm lungime. Albina „de miere” este doar una dintre aceste specii.
Majoritatea celorlalte albine nu trăiesc în colonii, preferând o existență mai solitară. Bondarii, de exemplu, trăiesc în vizuini în pământ.
La fel ca și polenizatorii culturilor, oamenii de știință cred că albinele sunt responsabile pentru diversitatea bogată a florilor de care ne bucurăm astăzi. Majoritatea plantelor cu flori nu se pot autopoleniza, iar polenizarea care se bazează pe vânt, pentru a-și transporta sămânța, nu este foarte eficientă, astfel încât florile au evoluat în culori strălucitoare tocmai pentru a atrage albinele.
Micuțele insecte beau nectarul și îl transportă într-un stomac special înapoi la stup, pentru a-l împărtăși cu regina și, de asemenea, pentru a hrăni colocatarele și larvele care vor deveni noile albine.
Pentru omul timpuriu, descoperirea mierii a fost la fel de importantă precum descoperirea focului. Pentru primii vânători culegători care nu dezvoltaseră încă sistemul stupilor, colectarea mierii era la fel de dureroasă ca ridicarea unui obiect în flăcări. Prin sacrificiile făcute, însă, aceștia au devenit un fel de eroi, luând în considerare toată evoluția de astăzi din jurul mierii.
Abia în vechiul Egipt oamenii au început să crească albine în propriile gospodării și chiar au atribuit acestora un loc deosebit pe plan simbolic. Design-ul stupului egiptean era precum un coș simplu de paie răsturnat, numit skep. Acestea sunt folosite și astăzi, deși în principal pentru adăpostirea temporară a unei colonii de albine.
Primele modele de stupi nu au fost proiectate pentru utilizare pe termen lung. Mierea nu putea fi extrasă fără a le distruge, iar coloniile, de asemenea, nu puteau rămâne neatinse. Sistemul funcționa doar în situația în care colonia putea produce suficiente albine pentru a crea un roi, care putea fi apoi administrat ca să continue să furnizeze miere în anul următor. Altfel, în fiecare an trebuia creat un nou roi de albine.
Nu există nicio îndoială că mierea este atât delicioasă, cât și hrănitoare, iar lucrul care o transformă în ceva cu adevărat uimitor este modul în care este făcută. Viața albinelor este dedicată susținerii coloniei. Fiecare albină are o responsabilitate, care trebuie să fie îndeplinită, astfel încât colonia să poată prospera.
Una dintre modalitățile prin care albinele funcționează pentru a asigura succesul stupului este prin producerea și depozitarea mierii. Când albinele fac hexagoane în stupii lor, aceste forme cu șase fețe se potrivesc perfect, dovedindu-se a fi foarte utile. Ele pot stoca polenul și mierea pe care albinele lucrătoare le aduc în stup.
De asemenea, ar putea economisi albinelor ceva timp și energie, pe care acestea o pot folosi pentru a face altceva important, cum ar fi să transporte polen din floare în floare, acțiune care permite creșterea plantelor noi. Albinele, cu trăsăturile lor atât de importante, cum ar fi dedicarea pentru muncă și inovația, știu să-și creeze propriul spațiu fără intervenția umană și, de aceea, împreună cu „spațiul lor de producție” au inspirat cinematografia și lumea jocurilor.
Printre zeci de sloturi online se numără unul numit Honey Rush, în care o pădure servește ca decor și grila hexagonală apare suspendată în aer deasupra câtorva ramuri care aproape că modelează o creastă naturală. Este un joc care creează o atmosferă perfectă pentru toți jucătorii și iubitorii de albine și miere.
Populară este și animația numită Bee Movie, unde comediantul Jerry Seinfeld joacă rolul unei albine care tocmai a absolvit și trebuie să înceapă să lucreze într-o fabrică de miere. Chiar dacă nu ai văzut filmul, îți poți imagina că hexagoanele și fagurii sunt peste tot. Acest film ne oferă și oportunitatea de a învăța câte ceva despre procesul de producție a mierii, care este destul de complex și implică mai mulți pași.
Într-o primă etapă, albinele muncitoare colectează nectarul. Când albina muncitoare a găsit o sursă bună de nectar, ea dă startul preparării poțiunii aurii. Folosind proboscisul, aspiră nectarul din interiorul florilor, vizitând în mod obișnuit peste 100 de flori într-o singură călătorie de hrănire.
Nectarul, amestecat cu o cantitate de salivă, este depozitat într-un sac special numit stomac de miere. Odată ce stomacul de miere este plin, albina lucrătoare se va întoarce la stup pentru a lăsa aceste provizii. În pasul 2, albinele muncitoare dau mai departe nectarul „albinelor casnice”, astfel încât acestea să poată începe cu adevărat procesul de fabricare a mierii.
Pe măsură ce nectarul este mestecat și trecut de la albină la albină, enzimele își modifică ph-ul și alte proprietăți chimice. În acest stadiu, amestecul de nectar și enzime conține prea multă apă pentru a fi depozitat în timpul iernii.
Prin urmare, albinele trebuie să lucreze în scopul uscării acesteia, ceea ce duce la pasul 3: deshidratarea. Mare parte din apă este îndepărtată din miere în timp ce este trecută de la o albină la alta, dar mai există și alte două metode. În timpul uneia dintre acestea, albinele vor răspândi mierea peste fagure, lucru care extinde suprafața de evaporare a apei. Ele își vor vântura aripile în proximitatea mierii pentru a crește fluxul de aer și a se evapora și mai mult lichid.
În cele din urmă, mierea va avea un conținut de apă de aproximativ 17-20%, în scădere față de procentajul inițial, de 70%. Ultimul pas în procesul de producere a mierii este depozitarea. Aceasta este așezată în celulele fagurelui, unde va rămâne până când albinele sunt gata să o mănânce. Pentru a menține mierea proaspătă, fiecare celulă este acoperită cu ceară de albine, a cărei creare este un alt proces fascinant.
Mulți dintre noi tratăm mierea ca pe un bun comun. Știm că putem merge la magazin pur și simplu și să cumpărăm o miere locală delicioasă pentru a ne bucura de gustul și beneficiile sale. Rareori ne gândim la tot timpul care a fost investit în pregătire. Poate data viitoare când vei adăuga câteva picături de miere pe felia de pâine sau în ceaiul de la micul dejun, vei mulțumi sutelor de albine care au creat acest aur lichid.
Apicultura este una dintre cele mai vechi practici din agricultura românească. Aceasta furnizează o varietate de produse comercializabile cu valoare adăugată, cum ar fi polenul, lăptișorul de matcă, veninul sau propolisul, iar cele mai cunoscute produse apicole primare sunt mierea și ceara de albine.
Aprovizionarea cu miere este asigurată de familiile de albine băștinașe. Oferta este extrem de variată, începând cu mierea de salcâm, care este extrem de apreciată, cea de rapiță, tei sau polifloră, până la mai puțin cunoscuta miere de cireș sălbatic.
Pe lângă faptul că are condiții geografice favorabile – și o populație rurală care reprezintă aproape jumătate din populația sa totală de 19 milioane – țara noastră se bucură de o biodiversitate impresionantă, care este benefică pentru albine și polenizare. Mierea și alte produse apicole produse în țara noastră sunt apreciate atât în Europa, cât și în întreaga lume.
Mierea este un superaliment, care conține vitamine, acizi organici, minerale și enzime provenite de la albine. Datoria noastră principală este să susținem aceste minunate creaturi în producerea ei, protejând înainte de toate mediul înconjurător. Planeta însăși este o comoară în care putem păstra aurul făurit de albine.
