-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

PE CARE străzi plombează sau pune piatră concasată Primăria Bistrița în această săptămână:

Municipalitatea, prin DSP Bistrița, are un program săptămânal de intervenție străzi. Săptămâna trecută ar fi plombat șase străzi și pus piatră concasată pe alte șase. VEZI care e planul pentru această săptămână.

Ioan peteleu, administratorul orașului, anunța că se schimbă modul de pietruire a străzilor de pământ. Cpă se folosește piatră concasată și se cilindrează.

Acesta a explicat că există un plan săptămânal de intervenție străzi.

Săptămâna trecută, Bistrițeanul.ro vă prezenta RETROSPECTIVA, aflând că în perioada 19 – 23 aprilie s-ar fi plombat șase străzi și s-a aruncat piatră concasată pe alte șase.

Retrospectiva săptămânii: S-au plombat șase străzi și s-a pus piatră concasată pe alte șase! Adevărat?!?

Unii dintre bistrițenii care locuiesc pe acele străzi susțin că NICI VORBĂ. CE s-a scris, nu pușcă cu realitatea.

Bistrițeanul.ro a cerut lista cu străzile programate pentru această săptămână.

Astfel, în perioada 26 aprilie – 29 aprilie (vineri – 30, fiind zi liberă), ar trebui să se intervină aici:

Stați cu ochii pe ei! 

 

Foto- arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. E al doilea articol în care era planificat a se pune piatra pe strada Mareșal Leonida Pop din Unirea. Am ajuns azi 04.05.2021 si nu am avut pe unde sa trec de grămezile de piatră sparta puse de Primărie::)))) – va dati seama ca eu glumesc, insa ei chiar își bat joc de cetățeni. În doua planuri saptamanale de lucru era prinsa aceasta strada și degeaba, nici urma de piatra. Ma întreb, cine face aceste planuri, cine le verifica și unde ajunge piatra???? Pentru a susține cele afirmate am o filmare, redacția daca are nevoie, o pot pune la dispoziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.