10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Paștele „morților”. Încă o persoană a fost găsită fără suflare într-o centrală termică

Un al treilea cadavru a fost găsit în ultima zi de Paște, într-o clădire termică dezafectată. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, care a decedat în urmă cu o lună sau două.

În a doua zi de Paște, polițiștii au găsit două cadavre într-o centrală termică din buricul târgului. Era vorba despre un om al străzii și soția sa.

Primul care a decedat a fost bărbatul, care a făcut un atac de cord în urmă cu mai bine de o săptămână. Soția sa, care era imobilizată într-un scaun rulant, a decedat și ea câteva zile mai târziu, întrucât nu a reușit să iasă din centrala termică ce le-a devenit casă și să se alimenteze și respectiv să bea apă. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Ieri după-masă, într-o centrală termică situată în spatele Casei de Pensii a fost găsit un al treilea cadavru. Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, care, se pare, nu ar fi un om al străzii.

Deocamdată nu se știe ce a cauzat moartea bărbatului. Acesta nu prezenta urme de violență pe trup, cel mai probabil decesul survenind din cauze medicale. De asemenea, nimeni nu știe ce căuta acesta în centrala termică. Bărbatul a decedat în urmă cu o lună sau două.

Bărbatul a fost descoperit de o persoană care locuiește în zonă și care a dat alarma. În scurt timp, zona a fost împânzită de criminaliști.

„Am fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Bistrița, într-o clădire dezafectată, a fost găsit un cadavru, în stare avansată de descompunere. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului ar fi vorba de un bărbat, cu vârsta cuprinsă între 50 și 60 de ani. Se efectuează verificări pentru identificarea acestuia, stabilirea cauzei decesului și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost identificat. Acesta are 54 de ani și este din Bistrița. În momentul în care a fost găsit, acesta avea asupra lui un telefon mobil și o sumă mică de bani.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: