2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Liniște și pace la pasajul din Decebal. Primarul Turc recunoaște că acesta nu va fi gata până la sfârșitul anului

De aproape 5 luni, la pasajul subteran din Decebal e liniște și pace. Nu vezi picior de muncitor de când Inspectoratul de Stat în Construcții a cerut o expertiză care să confirme că imobilele din jur nu sunt în pericol. Expertiza s-a finalizat, iar constructorului i se cere să pună stâlpi de susținere în subteran. Primarul Ioan Turc recunoaște că pasajul nu va fi gata anul acesta. Totuși promite deschiderea TOTALĂ a străzii Decebal.

În luna martie a acestui an, în urma unor sesizări, Inspectoratul de Stat în Construcții cere o expertiză, care să spună dacă săpăturile la pasajul subteran din Decebal afectează sau nu clădirile din jur.

La 5 luni de la acest moment, expertiza este gata, iar concluzia specialiștilor este că sunt necesari stâlpi de susținere în subteran. O spune chiar primarul Ioan Turc, într-o emisiune difuzată de AS TV în 28 iulie:

„O mare problemă o reprezintă pasajul subteran din zona Decebal. Aici lucrările au demarat cu destul de mare dificultate pentru că devierile de rețele s-au făcut cu dificultate. La un moment dat cineva a făcut o sesizare către ISC cu privire la, știu eu, un potențial pericol pe care lucrările respective l-ar putea avea pentru clădirile învecinate.

În urma sesizării respective, procedural, ISC-ul a venit și a cerut o expertiză. Expertiza a durat, pentru că există un singur expert în tot Ardealul, care poate să facă așa ceva. E finalizată și expertiza, avem și soluția tehnică.

Expertiza spune că pe zonele de ieșire și intrare în tunel trebuie să mai fie turnați niște stâlpi de susținere. Asta spune expertul.

Proiectantul spune că nu, că el a gândit suficient de bine soluția de rezistență. Ca să nu mai treneze lucrurile, pentru că te trezești la tribunal, am spus bun, mai turnăm niște piloni, niște stâlpi.

Lucrările vor fi reluate cel mai târziu către finalul săptămânii viitoare”, spunea Ioan Turc.

De la aceste declarații au trecut două săptămâni și jumătate. Însă lucrările n-au fost reluate, „groapa” din Decebal fiind doar punct de întâlnire pentru muncitorii MIS Grup.

În aceeași emisiune, Ioan Turc mai face niște declarații care se bat cap în cap cu… realitatea.

Acesta spune că pasajul nu va fi finalizat până în 31 decembrie anul în curs. Cu toate acestea, primarul susține că în luna octombrie va fi redeschisă circulația integral pe Decebal. Ne întrebam pe unde? Prin aer?!

„Ne propunem ca undeva în luna octombrie – final de octombrie să avem deschisă circulația integral și pe Decebal, Andrei Mureșanu, Gării. Lucrările la pasaj vor mai dura. E posibil ca ele să nu fie finalizate până la 31 decembrie”, susținea edilul în emisiunea din finalul lunii iulie.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. O sa ne duca cu cârca pe toti care avem tranzit pe acolo.
    Iar noi o sa-i dam carne, sa aiba ce mânca si gura lui, sa nu moara de foame dupa ce ramâne pe dinafara la anul.

  2. Primarul Ioan Turc declară cu seninătate ca lucrările de amenajare a pasajului pietonal subteran din Piața Decebal nu vor fi gata anul acesta. El încearcă să linistească lucrurile că totusi circulația rutieră pe axa str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului se va deschide cel mai probabil în această toamnă. Ceea ce nu spune primarul Bistriței, Ioan Turc este că termenul de finalizare al lucrărilor la axa str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului care includ si pasajul subteran este finalul acestui an fiind vorba despre finantare europeană din exercitiul financiar 2014-2020, care a fost prelungit pana la 31 decembrie, 2023 , altfel se vor pierde bani europeni, iar finalizarea lucrărilor trebue făcută cu ban din bugetul local. Este o situatie similară cu cea din cadrul proiectului ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” finantat din fonduri europene pe exercitiul financiar 2007-2013, la care finalizarea lucrarilor cu bani europeni trebuia făcută pana la 31 decembrie 2015 . Dar si aici cu toate prelungirile lucrările nu s-ai incheiat fiind necesară alocarea a 3,5 miloane de euro la bugetul local pe 2016.

  3. Cel mai slab primar!!! Ever!!!!! Rușine! Ptr toate promisiunile făcute!!!! In afara de angajari și transferuri pe crieterij de voi știute, in primarie nu a-ți realizat nimic! 3 ani! Degeaba

  4. Pai ce spune primarul este adevărat. Se fac lucrările de rezistenta, se toarnă placa deasupra, se toarnă asfalt și se poate circula chiar dacă pasajul în sine nu este gata. Același lucri s-a întâmplat cumva și la Tg-Mures unde în zona de întrare în centru s-a realizat un asemenea pasaj.

  5. O Rușine de primar “trotuarual “in care sunt gropi cât casă te poți accidenta mai ales seară cu “iluminatul”stradal care e lipsă capcane ptr oameni in vârstă,copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...