Primarul Ioan Turc acuză un consilier PSD că ar fi întârziat lucrările la pasajul din Decebal, sesizând Inspectoratul Teritorial în Construcții, cu privire la proiectul tehnic al acestuia. ITC a cerut Primăriei Bistrița să dubleze numărul de piloți forați de susținere.
În ședința de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a acuzat un consilier PSD, fără a-i da însă numele, că ar fi sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la pasajul din Decebal și a stopat astfel lucrările aproape jumătate de an.
În urma sesizării respective, Inspectoratul de Stat în Construcții a cerut în martie anul acesta o expertiză, care să spună care e cea mai bună soluție de lucru la pasajul din Decebal, pentru ca lucrarea să fie sigură, iar clădirile din jur să nu fie puse în pericol.
În urma expertizei s-a decis să se dubleze numărul de piloți forați de susținere, de la 255, la 455. Lucrările la pasaj au reînceput în august, la aproape jumătate de an de la solicitarea ITC-ului.
„Ne străduim să dăm drumul circulației înainte de Crăciun. Nu e ușor, dar ne străduim să facem acest lucru în condițiile în care luni de zile nu am putut lucra la pasaj, pentru că cineva din PSD a făcut o sesizare că proiectul tehnic făcut pe vremea PSD nu ar fi bun. Am ajustat proiectul respectiv, l-am modificat, iar pe lângă cei 255 de stâlpi, de piloți forați, am mai turnat încă 200 de piloți forați. Dacă era sau nu nevoie este o discuție absolut tehnică. Decât să intrăm într-o spirală a contradicțiilor și să ajungem în instanță ca să vedem pasajul finalizat în 2027 – 2028 am agreat că cea mai bună formulă este aceasta, de a modifica proiectul, de a mai turna un număr de piloți forați și de a închide lucrările cel puțin la nivelul necesar pentru reluarea traficului peste pasaj”, a precizat Ioan Turc, în ședința de Consiliu Local de ieri.
Mai puteți citi pe acest subiect:
Lucrările la pasajul din Decebal, oprite: Inspectorii în construcții verifică blocurile din zonă
Cutremur în Decebal! Locatarii din zonă se plâng de zgomotul și vibrațiile făcute de utilaje
cat de prost o fost proiectu ala de o dublat nr de stalpi?
Corect!!!! Bravo consilierului PSD dacă a făcut asta și a avut dreptate!!! E vorba de vieți aici nu de orgolii! Ce să te aștepți????trebuie dată vina pe cineva! PSD e de serviciu!!!
În loc să faceți ce este de făcut „Tot vă mancați unii pe alții”!
Povești cu pești!!! Zii dom’le nume și prenume dacă tot STI!!!!! ZII!!!!!
De ce???? Ca să-l cunoaștem și noi pe cel care a salvat probabil câteva vieți!!!! Să-l aplaudăm pentru ca a evitat un dezastru!!!
Vă dați seama dacă se prăbușea pasajul “terminat în termen” cat dura ulterior refacerea lui????
Toată lumea zice ca e mai ușor de făcut ceva din “iarba verde” decât recondiționat?!?!?!
Și până la urmă nu se autosesizează ceva instituție publică de forță după aceste declarații amenințări????
Primarul a aflat (cumva ilegal!) numele cetateanului care a făcut o sesizare ca ceva merge prost și acum îl amenință… oare nu trebuie procurorii să verifice și să ia măsurile legale???
Sau să înțeleg ca tu ca cetățean nu mai ai voie să spui nimic ca altfel suporți consecințele răzbunării înalților????
Mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu!!!!!!!!
Turc și Hangan doi politruci incompetenti care vor baga Bistrita în datorii măcar dacă ar avea bunul simt sa plece dacă nu se pricep,au creat un haos și un dezastrul în tot orașul vedeți ca asfaltul de pe lângă sensul de la politie deja se exfoliaza și se gropeste după ce l-au refăcut încă o data sunt de toată jena.
auzi Turc, se vede unde ai terminat facultatea, daca ai terminat. intrebare – de ce nu iei tu firma de proiectare, cea care a facut studiul si a aranjat studiul sa iti serveasca marul otravit, si sa ceri despagubiri pentru incompetenta,
il bagi si in faliment, si la toate lucrarile de lucrari, toate firmele de proiectare, executie sa vina cu asiguurare de malpraxis si de raspundere pentru daune . daca ai fi si atita de destept pe cit spui, ai deschide un proces impotriva firmei care a facut studiul, si ai cere citeva miliarde euro despagubiri, inclusiv pierderile viitoare pentru diminuarea executiei proiectelor din urmatoarea sesiune …. sa ceri despagubiri pentru proasta executie a studiului de fezabilitate si proiectul tehnic.
pune-i pe toti care au semnat pe acele avize sa raspunda, sechestru pe avere, bunuri paminturi, etc. . daca esti inteligent, daca esti turc, las o balta ca pierzi alegerile.