0.2 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Parte din părinții elevilor de la cele mai importante colegii din județ cer trecerea totală în online. Decizia FINALĂ o dă CJSU și DSP

Două dintre cele mai importante colegii din județ ar cere trecerea totală în online. Totul ar fi pornit de la două sondaje realizate în rândul părinților. Decizia însă nu aparține școlilor, fiind analizată în momentul de față la Inspectoratul Școlar, dar și la DSP și CJSU.

În București, peste 100 de școli au cerut să treacă în online, în baza articolului 3.2 din ordinul dat de ministrul Educației. Ce înseamnă asta? Înseamnă că școlile pot muta activitatea didactică în online nu doar dacă apar cazuri de Covid, ci și dacă nu reușesc să asigure siguranța sanitară a elevilor și a profesorilor.

Articolul respectiv se referă la probleme de infrastructură și resurse umane. Lipsa spațiului pentru a asigura distanțarea fizică, a circuitelor diferite sau lipsa resursei umane (de exemplu din cauza unui număr mare de profesori infectați). Se iau în calcul și incidența din localitățile respective, dar și numărul de clase pe care școala le are deja în online. Închiderea totală a școlii s-ar face pentru 14 zile.

În Bistrița-Năsăud, două școli au făcut o astfel de analiză internă. Acestea cer Inspectoratului Școlar, Direcției de Sănătate Publică și Comitetului pentru Situații de Urgență să decidă ce întâmpla cu ele.

Este vorba despre Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și Colegiul Național „Liviu Rebreanu”. Se pare că în spatele solicitărilor s-ar afla două chestionare aplicate părinților.

”Avem în preinformare în acest moment, solicitările Colegiului Național „Andrei Mureșanu” și a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, care au făcut această analiză și au propus Inspectoratului Școlar Județean, DSP și CJSU spre aprobare mai multe scenarii posibile de funcționare a activității”, a declarat Aurelia Dan, inspectorul școlar general, pentru Bistrițeanul.ro.

Ce vor părinții?!

Se pare că solicitările celor două colegii naționale s-ar baza pe dorințele părinților elevilor. Mai exact, asociațiile de părinți au făcut mai multe sondaje de opinie în rândul părinților.

La CN „Liviu Rebeanu” au fost chestionate 989 de persoane. Din părinții elevilor de școală primară chestionați, 61% sunt pentru participarea fizică a elevilor. La gimnaziu 43% sunt pentru prezența fizică, iar la liceu 49% dintre respondenți vor desfășurarea orelor în format clasic.

Colegiile naționale au aruncat mingea în curtea ISJ, DSP și CJSU, să decidă sub ce scenariu vor funcționa, fără a face vreo propunere concretă. ISJ s-a abținut să dea aviz pentru trecerea în online. Se pare că cele două colegii nu îndeplinesc condițiile impuse de articolul 3.2.

„Dacă din punctul de vedere al infrastructurii, al resursei umane, al situației epidemiologice, DSP și CJSU decid că trebuie să treacă online, mă voi supune. Am înaintat o adresă către Instituția Prefectului, am atașat propunerile celor două consilii de administrație al celor două colegii național”, a mai spus Aurelia Dan.

Inspectorul școlar recomandă limitarea participării la evenimente publice

Aceasta mai suplinează faptul că dacă școlile apelează la activitate didactică online, elevii din clasele respective ar trebui să se protejeze și în timpul liber și renunțe la o serie de activități extra, cum sunt majoratele sau întâlnirile cu prietenii.

„Înțeleg și tema și neliniștea, dar și nevoia de învățătură. Sunt între ciocan și nicovală. În momentul în care elevii sunt în online că au în clasă colegi infectați să înțeleagă că trebuie să își limiteze participarea la evenimentele publice. Recomandarea mea este ca dacă sunt în online ar trebui să renunțe și la activitățile extra.

Altfel, degeaba sacrificăm procesul de învățare, dacă elevii și părinții nu înțeleg că învățarea online trebuie coroborată cu aceste restricții. Este frustrant pentru ei, vor să fie liberi, să socializeze, dar în același timp trebuie să fie conștienți că de ei depinde starea generală de sănătate a celor din jur, a părinților, a bunicilor, a profesorilor…”completează inspectorul școlar general.

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” are momentan 15 clase care învață online, iar Colegiul Național „Liviu Rebreanu” 22. Asta după ce au fost depistați elevi și profesori infectați cu Covid.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Pai tovarasul ministru a spus CLAR ca hotarârea închiderii unor scoli este la latitudinea institutiilor de învatamânt.
    Acuma aflam ca e fix altfel, adica dupa cum vor niste ametiti de la CJSU care de multe ori habar nu au pe ce lume traiesc?
    Si care afla uneori din presa informatii despre natura muncii lor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...