9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Parlamentarii bistrițeni cu masca la purtător! Să-i învețe cineva cum să o poarte corect!

Parlamentarii au votat astăzi învestirea Guvernului Orban 3. Cum Guvernul este în carantină din cauza unui senator care s-a plimbat nestingherit deși era infectat cu noul virus COVID-19, cei care au participat la vot au purtat măști pentru protecție. Cel puțin așa se presupune… că ar fi trebuit să îi protejeze. Parlamentarii bistrițeni nu au ratat momentul și „s-au tras” în cip.

În aceste zile, masca de protecție e la modă inclusiv în Parlament și la Guvern. Nu ești cool dacă nu-ți faci selfie cu masca de protecție, nu ești cool dacă nu o ții, cu stil, în barbă, fiind totuși prinsă după urechi. În aceste momente este complet cretin să porți mască dacă nu ai nevoie, dacă nu ești bolnav de COVID-19!

Guvernul Orban 3 a fost votat în această după-masă după reguli bine stabilite pentru a nu fi pusă în pericol „imunitatea” parlamentarilor. Astfel că rând pe rând deputații și senatorii bistrițeni s-au pozat cu măștile chirurgicale pe față, sub față sau cu masca în buzunar și s-au postat pe Facebook.

Dintre cei care au ținut morțiș să se laude cu masca pe Facebook îi amintim pe Ioan Deneș, fostul ministru al Apelor și Pădurilor, pe deputatul PMP Ionuț Simionca, pe deputatul PSD Daniel Suciu, dar și pe Cristina Iurișniți deputat USR.

Deși Ioan Deneș a preferat să poarte ca la carte masca de protecție, „prietenii” i-au recomandat să o înlocuiască cu o burkă (n.r. haina purtată de femei în unele tradiții islamice pentru a acoperi trupurile lor în locurile publice).

„Burka nu ar fi mai bună? Măcar nu vă mai vede lumea și salvați imaginea. Și așa vă comportați ca femeile abandonate. Ce mai contează imaginea?”, au scris internauții.

Ionuț Simionca nu a ratat momentul și a postat pe Facebook două fotografii – în prima îl putem observa mascat și cu mănuși în mână. Nu același lucru putem spune despre cea de a doua poză în care apare fără mască în plin proces de votare. Cred că a fost mai important să își arate zâmbetul de „salvator de țară și de neam” decât să se protejeze de virusul care i-a digitalizat în doi timpi și trei mișcări pe mai marii aleși.

În fine, nici Daniel Suciu nu avea cum să sară peste momentul măștii. Cu siguranță o fi mers pe principiul „Dacă trebuie, cu plăcere!”. Cu plăcere pentru poze… că altfel nu îmi explic de ce și-a acoperit doar bărbița. Sau poate i-o fi organul olfactiv atât de sus încât nici masca nu îi mai ajunge la nas?!

În urmă cu două zile și deputatul USR Cristina Iurișniți și-a dat check-in din Parlamentul României. În fotografia postată o putem observa și pe aceasta cu masca la purtător, dar purtată nu tocmai corespunzător.

Internauții nu au iertat-o nici pe Iurișniți și i-au transmis să își pună masca pe nas. „Pune masca pe nas! La cât PNL & PSD e acolo… COVID-19 e dezinfectant!” / „Pentru parlamentari o mască banală? La așa indemnizații… măcar Versace”.

Oricum, ce vreau să le transmit aleșilor noștri e că dacă ar fi purtat masca în mod corespunzător ne-a fi protejat și pe noi, bistrițenii, că doar tot aici se vor întoarce și se vor plimba nestingheriți printre noi.

Sunt persoane infectate cu noul coronavirus care ar trebui să poarte mască de protecție, dar nu au cum, nu mai au de unde să cumpere, pentru că ăștia care vor să fie la modă și să arate pe Facebook că sunt cool au avut grijă să-și facă stocuri și să ne arate pe net că sunt „bogați”. În orice caz, locul măștii este LA GURĂ și PESTE NAS! Nu sub bărbie!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: