Protopopiatul greco-catolic Bistriţa a fost înfiinţat în anul 1780 şi s-a desfiinţat în anul 1948.
La vremea respectiva construirea de biserici depindea nu numai de posibilităţile financiare ale comunităţilor româneşti, ci şi de poziţia autorităţilor săseşti, ostile, în general, iniţiativelor românilor de a-şi ridica propriile biserici. Saşii erau un grup privilegiat. Apariţia unui alt grup privilegiat, cum erau greco-catolicii i-a făcut pe saşi să se simtă ameninţaţi că îşi vor pierde din „drepturile” lor exclusive. Este posibil însă ca reacţia săsească să se fi produs ca urmare a presiunilor venite din partea autorităţilor superioare şi nu ca urmare a memoriilor românilor. Se ştie că Guberniul Transilvaniei era dominat de nobili calvini. Saşii nu permiteau românilor din Bistriţa şi din satele săseşti din jur să-şi clădească biserici, nici măcar cu pereţi de nuiele şi nici se le repare pe cele ruinate. În aceste condiţii Protopopiatul greco-catolic Bistriţa s-a înfiinţat relativ târziu.
Actele normative care au reglementat activitatea protopopiatului au fost declaraţiile de unire cu biserica Romei din 21 martie şi iunie 1697, 07.10.1698, 05.09.1700, ianuarie 1701, diplomele de unire cu biserica Romei din februarie 1699 şi 19.03.1701, decretele nr. 151/17.07.1948, nr. 176/02.08.1948 şi nr. 358/30.11.1948 ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale. În fruntea protopopiatului se afla protopopul. El trebuia să viziteze anual parohiile din subordine, să se asigure că serviciul religios şi catehizarea se desfăşoară după prescripţiile episcopale, să vegheze ca ordinele episcopale să se respecte, să primească şi să înainteze la episcopie cererile şi plângerile clericilor şi mirenilor, să asiste personal sau prin delegaţi la examenele şcolare semestriale, să înainteze rezultatele examenelor şcolare la episcopie şi să verifice metodele de predare ale învăţătorilor, să pună în dezbaterea adunării protopopeşti problemele ridicate de episcopie şi să raporteze episcopiei despre mişcările confesionale. Cu ocazia vizitei anuale protopopii urmăreau integritatea credinţei, moralitatea preoţilor şi mirenilor, dădea învăţături dogmatice credincioşilor, îndemna părinţii să-şi trimită copiii la şcoală, verifica îndeplinirea îndatoririlor de către învăţători, combătea păcatele, inspecta starea clădirilor şi proprietăţilor bisericeşti-şcolare, verifica actele bisericeşti-şcolare. Protopopii aveau dreptul de a convoca şi prezida sinoadele protopopeşti, a alege secretarul protopopesc şi judecătorii din forul protopopesc, de a emite actele de cununie, de a instala noii preoţi, de a înmormânta preoţii decedaţi, de a dezbate cauze bisericeşti, de a se îngriji de administrarea parohiilor vacante, de a lua parte la sinoadele episcopale, de a binecuvânta, de a percepe veniturile protopopeşti şi de a reprezenta protopopiatul faţă de autorităţile politice.
Biserica Greco-Catolica a avut un rol esential in emanciparea si realizarea unitatii nationale a romanilor. Insusi marele istoric Nicolae Iorga a spus că „toată diplomaţia României de 100 de ani nu a făcut atâta pentru a fi europeni, cât a făcut Biserica Greco-Catolică”.
Reamintim că la Bistrita, in anul 1893 biserica de la Coroana (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini având in vedere ca la acea vreme românii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. Au fost apoi efectuate ample lucrari de reabilitare si adaptare la nevoile cultului greco-catolic. Orga construită în 1760 în atelierul meşterului sibian Johannes Hahn fusese înlăturată probabil tot la începutul veacului trecut. Porticul vestic a fost refacut in stil gotic si a dobândit aspectul actual în perioada interbelică. Prin urmare, Biserica de la Coroana este biserica de suflet a greco-catolicilor bistriteni, fiind martora activa la evenimente importante de traire si simtire ramaneasca, intre care si Marea Unire de la 1918. De aici a plecat spre Alba Iulia delegatia romaneasca participanta la marele act al unirii, dupa ce “Credentialele” fusesera sfintite in aceasta biserica. De altfel numele de Piata Unirii in care se afla biserica, se trage de la Marea Unire, chiar daca un primar incult a mutat aici recent bustul lui Cuza de la IJP, creind o confuzie publica legata de numele pietei. În 1948 regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi biserica a fost preluat de către ortodocşi, iar in una din cladirile ansamblului manastiresc a functionat multa vreme Muzeul Bistritean. Dupa 1989, a fost reânfiintat protopopiatul greco-catolic Bistrita, insă , nu doar ca nici macar biserica nu a fost retrocedată adevaratilor proprietari greco-catolici, dar ortodocsi au pus stapanire si pe cladirile manastiresti ca si cum ar fi ale lor, unde si-au instalat protopropiatul ortodox. De aceea, biserica si ansamblul manastiresc din Piata Unirii trebuie sa revina greco-catolicilor, punand capat samavolniciei comuniste si infaptuind astfel un act de dreptate.