-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Parcare pentru mașinile pacienților spitalului! UNDE cumpără Consiliul Județean terenul:

Consilierii județeni vor vota azi achiziționarea unui teren. Pe cei peste 700 mp ar urma să se realizeze o parcare pentru pacienții care vin la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Managerul Spitalului Județean de Urgență a încercat să facă demersurile pentru achiziționarea unui teren pe strada 1 Decembrie. Acesta ar fi fost folosit pentru a crea o nouă cale de acces spre UPU, dar și realizarea unor locuri de parcare.

Nu s-a reușit achiziționarea terenului, deoarece proprietarii cereau o sumă mult peste cât era dispus să ofere spitalul.

Consiliul Județean a analizat posibilitatea achiziționării unui alt teren, tot în apropierea unității medicale. E vorba de 720 mp aflați pe strada General Grigore Bălan.

Aici s-ar intenționa realizarea unei parcări pentru pacienții care vin la Spitalul Județean de Urgență.

Momentan, pentru spital, sunt „disponibile” doar 107 locuri de parcare. În ideea în care numai numărul angajaților e de 900, plus peste 700 de paturi disponibile pentru pacienți.

Valoarea terenului se ridică la puțin peste 160.000 de euro.

 

FOTO- Arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.