Filosoful și eseistul Mihai Șora – membru al Academiei Române din 2012 și una dintre cele mai convingătoare și urmărite voci ale societății civile în ultimii ani, participant activ la protestele organizate în București – a transmis câteva impresii referitoare la spectacolul regizat de Radu Afrim, originar din Beclean.
Mihai Șora a urmărit zilele trecute spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul Național și a admis că este printre cei care au citit romanul lui Rebreanu în adolescență, la sfârșitul anilor ’20 – „când universul meu era populat de cutremurătoarele istorisiri ale țăranilor bănățeni care luptaseră pe frontul italian și, scăpând cu viață din acel măcel, reveniseră – care fără un picior, care fără un braț, care cu privirea stinsă și sufletul împuținat – la vatră. Așadar, atunci când am citit romanul pentru întâia oară, vibrația din el, frământările personajelor îmi erau, în bună parte, familiare. Țăranii din Izvin, satul copilăriei mele, erau oameni simpli, fără studii, dar legătura lor cu pământul, cu străbunii înmormântați în acel pământ, cu familiile care, în timpul războiului, îi așteptaseră acasă, era o legătură consubstanțială, mai puternică și mai vie decât orice discurs oficial, decât orice tratat între popoare și orice carte de istorie. Patriotismul lor avea limpezimea și firescul unei axe care lega pământul de cerul și de Dumnezeul de deasupra lor. Ei bine, tocmai această legătură am redescoperit-o aseară, pe scena de la Teatrul Național…”, a notat Mihai Șora.
S-ar putea scrie pagini multe despre opțiunile regizorale sau despre scenografie, despre tulburătorul joc al actorilor sau despre coregrafie – a mai spus Mihai Șora, remarcând, în Pădurea Spânzuraților și cântecele de jale și de cătănie interpretate de Lenuța Purja și mama sa – Teodora Purja de la poalele Țibleșului.
„M-au impresionat, desigur, Bologa și Conștiința: îmi dau seama că însăși stabilirea textului, a fluxului continuu dintre cele două voci nu a fost lucru simplu, nici lipsit de riscuri. De fapt, cred că riscurile cele mai mari pe care și le-a luat regizorul stau tocmai în alternanța subtilă, dar nu mai puțin tensionată, dintre cele două voci, în neîntrerupta lor cadență care trebuie să sune și în urechea spectatorului, trebuie să trezească – și în el – aceeași tensiune. Este o provocare infinit mai mare decât efectele sonore ori vizuale de pe scenă; forța cuvântului ajunge, în multe împrejurări, să fie mai eficace decât forța imaginii.
Sunt copleșitoare scenele violențelor din 10 august (mai ales dacă ai fost tu însuți, atunci, în Piața Victoriei, și le-ai trăit pe pielea ta); copleșitoare și celelalte proiecții ale neputinței, ale bestialității și inconștienței omenești. Dar – între toate semnele spectacolului – cel mai puternic, înfipt precum un pumnal în stomac, rămâne tot frisonul a două cuvinte, întrebarea de la final: „UNDE MERGEM?“.
Nu știm încotro mergem, nu știm ce se va alege de noi, nici care va fi soarta omenirii, dar putem înțelege – dacă avem discernământ, privirea netulburată de nimicuri și inima atentă la suferința aproapelui – cam pe unde, în ce nod al istoriei ne aflăm astăzi.
Pădurea spânzuraților nu este un spectacol oarecare. Este linia tensionată, funia robustă, aspră și, pe alocuri, hâtră, care stă întinsă peste timp, unind viețile oamenilor de odinioară, din Izvin și de pretutindeni, cu viețile noastre.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această funie împletită în Pădurea spânzuraților…”, a mai scris filosoful Mihai Șora.
De altfel, Pădurea spanzurațior (unul din spectacolele regizate de Radu Afrim în 2018 la Teatrul Național București) este nominalizat, de altfel, la 4 categorii importante ale premiilor UNITER din acest an:
- Cel mai bun spectacol de teatru al anului
- Cea mai bună scenografie (Cosmin Florea)
- Cel mai bun actor în rol principal (Alex Potocean – în rolul lui Apostol Bologa – pe care bistrițenii l-au admirat la Bistrița și la Telciu anul trecut)
- Cea mai bună actriță în rol secundar (Natalia Călin – în rolul mamei)
„Mulțumesc echipei artistice și celei tehnice pentru felul în care s-au implicat în această producție. Mulțumesc spectatorilor pentru prezența și reacțiile lor la spectacolul nostru…”, a transmis regizorul Radu Afrim.
Foto @ Teatrul Național București
