6.5 C
Bistrița
miercuri, martie 5, 2025

Pacientul care a căzut de la geamul spitalului noaptea trecută era din Telcișor. Cum s-a petrecut totul

Azi-noapte, în jurul orei 24:00, un bărbat de 47 de ani a fost găsit căzut în curtea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Acesta fusese internat duminică, iar ieri a fost agitat în cursul serii. Ce s-a întâmplat:

Incidentul s-a produs în jurul orei 24:00, la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Bărbatul de 47 de ani din Telcișor a fost găsit căzut în curtea unității, chiar de către personal, care a constatat că acesta nu se afla în salonul său, la vizita de la miezul nopții. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

În salon, personalul medical a găsit materii fecale pe lenjeria de pat, dar și pe pervazul geamului. Deocamdată nimeni nu știe sigur dacă bărbatul s-a aruncat sau a căzut. Acesta nu figura în evidența medicală cu nicio afecțiune psihică.

„Potrivit medicului de gardă, pacientul fusese internat de duminică (09.09.2018) în Secția Boli Infecțioase cu sindrom febril, fără probleme psihice cunoscute. Întrucât în cursul serii de 10.09.2018 a prezentat agitație, la ora 22:00, asistenta de serviciu i-a administrat Diazepam injectabil. La verificarea saloanelor de la ora 23:40, pacientul dormea. La administrarea medicației de la miezul nopții, acesta nu a fost găsit în salon, lenjeria patului și pervazul geamului prezentând materii fecale. Imediat s-a dat alarma, pacientul fiind găsit căzut în curtea unității”, explică reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bistrița, într-un comunicat de presă.

Bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, fiind diagnosticat cu fractură cervicală amielică. În acest moment, bărbatul este în stare stabilă, însă este sedat.

Inspectoratul de Poliție al județului Bistrița-Năsăud a deschis o anchetă în acest caz.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.