-2.3 C
Bistrița
miercuri, februarie 5, 2025

Ouă pictate, chicolteli și alte cele, la Căsuța Iepurașilor din centrul Bistriței! Alesia: „Deși la început nu îmi plăcea cum desenez, bunicul meu a reușit să îmi redea încrederea”

Artista Silvia Țogorean, împreună cu micii artiști a colorat ziua nu prea însorită de sâmbătă, printr-o activitate artistică. Printre chicoteli, pensule și palete stropite cu tempera, au luat naștere adevărate opere de artă.

Cei mici au avut la dispoziție câte un ou din plastic, de mărimea celui de struț, pe care să îl picteze după preferințe. Aceștia și-au dat frâu liber imaginației și s-au folosit de motive tradiționale săsești sau combinații florale, personaje si diferite animale, folosind tehnica picturii în culori acrilice. Cel mai tânăr participant, în vârstă de 5 ani, a ales să picteze o pasăre măiastră, care s-a „ascuns” timidă sub un strat gros de acril, pe motiv că ,,nu a ieșit atât de frumoasă”.

Deși la început nu îmi plăcea deloc cum desenam, bunicul meu a reușit să îmi redea încrederea în mine

Alesia, elevă în clasa a V-a la o școală din Bistrița, ne-a povestit cum a început să o fascineze arta picturii. De mică a fost înconjurată de șevalete și pânze atent conturate. Bunicul ei, de la care a și moștenit talentul, i-a insuflat taina de a se exprima prin pictură. De doi ani își pictează zilnic imaginația, participă la concursurile școlare și se implică în tot ceea ce are legătură cu frumosul.

Silvia Țogorean provine dintr-o familie mixtă, româno-maghiară, din secuime, iar după ce s-a retras din activitatea de artist decorator de la fabrica de sticlă din Bistrița și-a descoperit pasiunea pentru arta decorativă săsească, studiind istoria și tradiția locului.

„De când mă știu iubesc frumosul și îmi place să desenez. Pictez cu mare drag încă din anul 1990. Am terminat un colegiu de artă și apoi am lucrat la fabrica de sticlă din Bistrița, ca pictor decorator. În urmă cu câțiva ani, ieșind la pensie și având mai mult timp liber am început să pictez și să citesc mai mult. Citind istoria orasului Bistrița, am fost impresionată de sașii care au întemeiat orașul și de cultura lor, dar mai ales de dragostea lor pentru frumos, pentru artă”, a precizat artista.

Ouă de Paște, scăldate în culorile primăverii

 „Am organizat și în acest an, cu ocazia Ostermarkt – Târgul săsesc de Paște această activitate cu mare drag, din dorința de a provoca cât mai mulți copilași să se exprime prin artă. Le-am pus la dispoziție toate cele necesare. De data aceasta am optat pentru niște ouă din plastic mai mari, pentru a facilita procesul creativ. Mă bucur că toți s-au înscris din propria inițiativă. Am lansat tema generală cu specific pascal, iar fiecare copil a avut libertatea să picteze după bunul plac. Mă bucur nespus și îi felicit pentru creațiile scăldate atăt de frumos în culorile primăverii”, a transmis pentru Bistrițeanul Silvia Țogorean.

Târgul de primăvară Ostermarkt se încheie duminică și readuce la viață arta, savoarea și istoria din secuime.

Piața centrală a Bistriței este cuprinsă weekendul acesta de atmosfera burgului de odinioară, în preajma Sărbătorilor Pascale. Tarabele din lemn expun ouă pictate și decorate în moduri tradiționale și cu tușe moderne, accesorii și decorațiuni de Paște, însoțite de alte creații. De asemenea se găsesc și bunătăți realizate cu multă pasiune de artizanii și producătorii locali, acompaniate de muzica și dansurile săsești.

Adela Cosma

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro angajează grădinar calificat. Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

Depozitul AnnaFiori.ro caută grădinar calificat! Clinica de Psihologie și Psihoterapie de pe str. Împăratul Traian nr. 42 își mărește echipa! Se caută persoane calme, creative și dornice să lucreze alături de copiii cu diferite tulburări (autism, ADHD). Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița:

Euforia Boutique: Evenimente cu parfum natural de flori, acum la super promoții

Evenimentul din viața ta pe care dorești să îl sărbătorești alături de cei dragi merită să...

Stewo Năsăud angajează Asistent manager și Șef de schimb, Arena by Casa EMA are nevoie de ospătar

STEWO Plastic Prod din Năsăud caută Asistent manager și Șef de schimb, Restaurantul Arena by Casa EMA angajează ospătar. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica SANOVIL Bistrița, MasterFoam, RCB Electro, Fan Courier și GB Instaplan: