3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

ORA XII a sosit: Fals tratat de vânătoare a identității

În Marea Britanie există și o emisiune TV în care oamenii care suspectează pe cineva că și-a falsificat identitatea pe internet, contactează realizatorii emisiunii, iar aceștia fac o investigație jurnalistică pentru a demasca impostorul.

Psihologii și istoricii spun că persoanele disperate și nesincere de pe glob fac chestia asta de când lumea, doar că acum în era tehnologiei majoritatea „lucrează” pentru câștiguri financiare.

Experții susțin că acest comportament laș de a-ți ascunde adevărata identitate pare compulsiv și condus de ciudățenii ale personalității sau de frustrări majore în viața personală. 

Prin 1721, James Franklin un tânăr tipograf din Boston, care a tipărit unul dintre primele ziare din America, The New England Courant, a primit  o scrisoare care era un tratat amuzant despre viața de zi cu zi scrisă de o tânără văduvă pe nume Silence Dogood. A publicat scrisoarea, alături de alte 14 în 1722.

Autoarea a fost chiar cerută în căsătorie, dar până la urmă s-a aflat că „văduva” este chiar fratele tipografului! Numele său, Benjamin Franklin, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, care suferea de lipsă de atenție! 

În Biblie, epistola lui Pavel către evrei se numește acum Epistola către evrei, deoarece nimeni nu crede că Pavel a putut scrie așa ceva, insinuând chiar și o legătură amoroasă între Isus și Maria Magdalena.

Specialiștii cred că ea a fost scrisă de un creștin timpuriu care a împrumutat stilul lui Pavel. Atunci verificarea surselor era aproape imposibilă. 

Epistola către evrei se află în prezent în Biblie, dar nu se discută prea mult despre ea în societate.

Un alt exemplu de impostor este Victor Lustig, un escroc care a vândut Turnul Eiffel unui armator şi l-a înşelat pe vestitul Al Capone.

Un altul este George Psalmanazar care a devenit celebru în Marea Britanie prin 1700 după ce a pretins că ar fi din Formosa! A scris o carte „O descriere istorică şi geografică a Formosei”, descriind viaţa şi obiceiurile locuitorilor Formosei, despre care a spus că erau canibali, că ingerau sânge de viperă la micul dejun şi sacrificau anual mii de copii mici pentru zeul pe care îl venerau! O mare enormitate, deoarece până la urmă s-a aflat că este vorba de insula Taiwan.

De ce scriem despre impostori, despre frustrări și patologicul din spatele identităților false?

Facebook, această rețea de socializare, are parte de exemple nenumărate de false identități, de indivizi fără față, fără istoric, fără mulți prieteni care folosesc un limbaj ce atinge fundul oceanului bunului simț. Al iadului tehnologiei și al nimicniciei care se dezvoltă latent în viziuni de mahala.

Bistrițeanul.ro a fost ținta multor atacuri ale unor asemenea bipezi setați hormonal cu foliculină și testosteron peste limită și mai puțin a hormonului Klotho care stimulează inteligența.

Râuri de lături au invadat facebook în această campanie electorală, iar majoritatea comentariilor indecente aparțineau susținătorilor liberali!

Această metodă au împrumutat-o din istoricul PSD și au ieșit la raport cu cele mai abjecte cuvinte și expresii care ar face să roșească și lucrătoarele din filmele pentru adulți.

N-avem pretenția unor scuze, dealtfel psihologii emit păreri că astfel de comportamente fără a-ți dezvălui identitatea și folosirea unui limbaj grobian fac parte din patologia psihiatrică.

Limbajul virulent dezvoltă și o încredere în aceste specimene bipede care au viziunea unei puteri imaginare, a mușchilor umflați cu expresii pornografice și care, în esență denotă labilitate psihică.

Unii dintre ei scriu corect tocmai pentru a disimula abstinența socială, lipsa acută de atenție și pentru a justifica limbajul.

„Băbăieți, puneți mâna pe lopeți” , era o sintagmă prin care conștiințele odihnite erau îndemnate cândva să nască prin cezariana educației un gând bun.

Iar dacă nu ai un gând bun, ești degeaba pe pământ. Așa cum sunteți voi!

P.S. 1. Niciun membru al conducerii liberalilor nu s-a dezis de profilurile false prin care PNL și Ioan Turc erau ridicați în slăvi, iar ceilalți, contracandidați și presă, au fost înjurați ca la ușa cortului. „Victorie cu orice preț”? Halal partid cu valori creștine…

P.S. 2. Rămâneți pe aproape, vă dăm și identitățile lor reale și ale celor care-i mână în luptă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...