Adolf Hedrich, în vârstă de 82 de ani, a venit la întâlnirea sașilor de la Bistrița tocmai de pe Valea Târnavelor. A insistat să ne / vă transmită câteva gânduri, după zilele de sărbătoare petrecute la Bistrița, în week-end:
„Bună bistrițenilor,
Nu vă rog, vă cer să aflați ce simte un sas de pe Valea Târnavelor, care are vaci, oi, capre și de toate și a trăit zilele de 12 – 14 mai aici la dumneavoastră în oraș. Aproape de dumneavoastră, unde a creat al nostru Liviu Rebreanu.
Ca să mă înțelegeți, sunt un fel de Ion. Un Ion sas. N-am fost împins să fac faptele lui Ion, dar dragostea de pământ și de țară, mă identifică într-un fel. În sala primăriei un profesor din Cluj a pronunțat noțiunea de germanitate. Această noțiune de germanitate este o realitate istorică, deși în trecutul apropiat a fost foarte bătută de destin.
În anii 90, când s-a întâmplat plecarea masivă a sașilor noștrilor, eram într-un fel de deznădejde. Ce fac? Într-o parte legătura cu pământul, cu acasă, iar de cealaltă parte… pierderea identității. Orice ungur, român, sas sau altă nație, vrea să rămână ceea ce este. Iar acum, când văd aceste zile însorite la Bistrița, simt că se ridică un pilon din partea comunității române.
Simt că reprezentanții comunității, dar și ai istoricilor și celorlalți tehnicieni și profesioniști s-au debarasat de complexe de inferioritate istorică acumulată de-a rândul secolelor și au crescut în valoarea lor de caracter de-a deveni stăpâni. Dar un stăpân care nu subjugă, ci un stăpân care ocrotește pe cel de lângă el.
În momentul acesta, când am băut deja o bere, pe minunata terasă din parc, îmi revine în minte u pasaj din „Românii sub Mihai Vodă Viteazu” a lui Nicolae Bălcescu. Acesta spune că dacă o minoritate etnică trăiește un timp îndelungat într-un spațiu, această identitate, acestui popor trebuie să i se recunoască aceleasi drepturi ca populației care formează poporul statului.
Onorați Bistrițeni, mă bucur de acestă descoperire personală a bistrițenilor și a cunoașterii lor, de ajutorul material, dar mai ales de cel moral, pentru ca această biserică evanghelică a noastră, dar de acum și a voastră să slujească din nou.
Am descoperit în aceste 3 zile un lucru. Oamenii pe care i-am întânit au șirea spinării.
Este cred că o influență a maramureșenilor, a moldovenilor, posibil a regimentelor grănicerești. Însă cred că și a influenței sașilor noștri. Un gând vreau să mai spun. O limbă, o cultură, un obiect cultural este egal cine l-a făurit și cine îl trăiește. Toate acestea aparțin societății în care se află. Iar responsabilitatea și respectul pentru aceste valori revine statului. Însă din punct de vedere moral revine întregii societăți.
P.S. N-am vrut să uit să vă transmit sentimentul de bucurie pentru venirea sașilor mei la acest eveniment și la contribuția lor – mai ales când primarii dvs au afirmat Ati venit acasă!
La noi la biserică nu se aplaudă. Primarii voștri, foști și actuali, au fost aplaudați. Aceste aplaude vi se cuvin și vouă. Continuați dacă ați început acest drum. Aveți toată recunoștiința mea, a unui Ion sas.
Iar dacă printre dumneavoastră sunt responsabili cu administrația publică locală și aleși ai poporului, este important ca acești cetățeni să inițieze în consiliile locale calea pentru proiectare, păstrare si refacere a acestor monumente istorice, conform obligației pe care o au prin lege.
Prin reprezentanții poporului în Parlament să finalizeze un proiect de lege pentru asigurarea fondurilor necesare prin care autoritățile publice locale să primească fonduri pentru repararea și îngrijirea acestor obiective.
