OPINII: Când cel ce face strâmbătate pe sine se binecuvântează… Viața artistică la Bistrița NU a început în 1982, cum ni s-a spus la vernisajul Arcade 24

Am aflat cu uimire, participând ieri seară la vernisajul Salonului anual de la Arcade 24, că viața artistică la Bistrița a început în 1982. Adică atunci când curatorul Oliv Mircea și-a suflecat mânecile, sacrificându-se și organizând primele Saloane culturale ale României și primele expoziții profesioniste de artă.

S-au celebrat ieri seară, la Arcade 24, patru decenii de viață artistică și expozițională în Bistrița. Dar nu a fost vorba despre o expoziție aniversară. A fost vorba de zeci de minute de cuvinte capabile să ceară socoteală și să impună respectul cuvenit și necesar, în fața efortului și a trudei pe care artiștii – dar mai ales președintele lor, curatorul Oliv Mircea – o depun din 1982 încoace.

„Celebrarea celor patru decenii a venit ca idee să însoțească întregul an expozițional și datorită faptului că – față de alți colegi ai noștri care ne priveau cu mândrie – iată, în orașul nostru de patru decenii există o instituție care conservă și promovează arta vizuală profesionistă”, a sublinit curatorul Oliv Mircea.

Același curator, nota, însă, într-un impresionant album publicat de Arcade 24 în 2013 că galeria Arcade 24 a fost inaugurată în 1988, nu 1982… 

Apare în album inclusiv discursul de atunci al domnului Andrei Pleșu, prezent la eveniment.

„Saloanele Liviu Rebreanu au fost primele saloane culturale care s-au făcut în România după al Doilea Război Mondial!

Gândiți-vă că Saloanele Rebreanu din 1989 au conținut aici, la Bistrița, aproape întreaga elită politică care în decembrie 89 și ianuarie 90 au constituit Guvernul României de atunci. Privesc cu admirație la acea elită politică. Era o elită cultivată care știa ce vorbește și care făcea și visa ca România să poată trăi într-o lume către care au jinduit părinții noștri...”, a mai spus Oliv Mircea, la vernisajul Arcade 24.

(Vă aminți care era elita politică a anilor 90? Vă amintiți cine a format primul guvern în România… Într-adevăr, ea merită toată admirația noastră…)

Șeful galeriei i-a pomenit, de asemenea, pe Constantin Noica și pe părintele Andre Scrima care ar fi trecut pe la Bistrița. A mai subliniat că am rămâne uimiți dacă ne-ar prezenta o listă cu numele de elită care au fost pe la el pe-acasă.

Numele sonor al lui Andre Scrima nu se regăsește însă în prezentarea albumului din 2013. La fel cum nici numele celor cinci artiști care au început totul la Bistrița nu au fost rostite ieri seară, la vernisaj.

Nu poate să fie chiar atât de grav. Câțiva ani în plus sau în minus, chiar nu mai contează. Câteva nume – amintite sau șterse din memoria contemporană – de asemenea pot părea nesemnificative. Dacă nu le-am datora acestora – celor de demult – evenimentele de acum, întâmplări precum cea de ieri seară și multe altele care probabil vor exista în Arcade 24.

Întâmplător sau nu, documentele vremii (pliante, invitații la expoziții) ne dezvăluie că la Bistrița artiștii erau deja organizați într-un cenaclu de creație încă din anii 72 – 75.

La fel de întâmplător, atmosfera tensionată și artificială de aseară ne-a reamintit și câteva versuri din Psalmii lui David. Cele care povestesc despre gura „plină de blestem, amărăciune și vicleșug; sub limba lui, osteneală și durere…”. Despre adevărul care se împuținează printre oameni și despre cei care „fac strâmbătate dar pe sine se binecuvântează…”

Când dai – la început dai din ceea ce ai. Apoi, de la o vreme dai din ceea ce ești, vorba unui pustnic. Când nu ești, te folosești de marile nume care ți-au călcat pragul…

Cântecul numelor uitate, pentru noi sună cam așa:

Vasile Tolan, Miron Duca, Anton Tănasă, Octavian Stoia și Grigore Bradea

Aurel Marian, Mariana Moldovan, Ieronim Boca, Domițian Bartes,

Erica Deac, Gabriela Filipoiu, Ana Galben, Florea Gusa,

Vasile Miresan, Iulia Robotos, Ernst Schuller, Aurel Sârbu,

Georgeta Tănasă, Anca Tivadar, Adriana Ureche…

Toți acești artiști au apărut în expoziții personale sau colective anuale încă din 1972. Dar nu exista pe atunci un curator care să le certifice că sunt profesioniști. Pe atunci expozițiile se organizau în Piața Mică, în locul actualei cafenele Pub Corso Cafe. Unii încă își amintesc că la început, artiștii au fost nevoiți să împartă sala de expoziții cu crescătorii de proumbei. Într-o parte erau porumbeii și găinile, în alta – picturile și sculpturile celor care ne-au înlesnit și netezit drumul spre Arcade 24…