Finanțarea sportului local este o bătaie de joc la adresa tuturor bistrițenilor care înțeleg ce înseamnă mișcarea și o umilință continuă pentru cei care se mai ocupă cu acest domeniu al vieții sociale.
Concret, ca să nu batem apa-n piuă, lucrurile stau cam așa. Avem 5 instituții mari, de stat, care se ocupă, sau ar trebui să se ocupe de sport: DTS, Consiliul Județean, Primăria, LPS și Clubul Sportiv Municipal. Și alte câteva zeci de asociații și cluburi non-profit, care au sportul ca obiect de activitate.
Pe ansamblu, toate structurile astea învârt în total câteva milioane de euro pe an, însă banii se cheltuie fără vreo strategie coerentă, altfel spus, fără niciun Dumnezeu.
Avem un Club Sportiv Municipal, o grupare desprinsă acum 30 și ceva de ani din Gloria comunistă. Menirea lui era să se ocupe, pe banii statului, de celelalte sporturi din oraș în afara fotbalului. Cum ar fi atletismul, tenisul de masă, halterele, gimnastica sau boxul.
E finanțat direct de MTS și are un buget de peste 15 miliarde vechi pe an, poate mai bine, că nu știe nici dracu vreodată cât are cu adevărat. E condus de Adrian Moldovan și aproape că are în acest moment mai mulți angajați decât sportivi.
Dacă facem abstracție de tenis de masă, haltere și gimnastică, secții care au la Bistrița centre olimpice, finanțate prin COR, nu prea mai rămâne nimic din CSM. Dacă-l scuturăm bine, găsim un pic de atletism, un pic de box feminin, un pic de schi fond, dar foarte puține performanțe la organizarea matusalemică pe care o are.
Rămășiță comunistă, CSM e un colos care nu prea își mai justifică existența prin performanțe și conexiunea la oraș. Administrează o parte din stadion, clădirea de birouri și o cabană la Piatra Fântânele, cu bani mulți și efect minim. Scurgerile, hemoragia financiară de acolo e cunoscută de cei de prin lumea sportului, care vorbesc pe la colțuri că se fac deconturi fictive pe bandă rulantă, că se ciordește la greu de prin cantină, mă rog, în general că se căpușează statul cât încape.
Liceul cu Program Sportiv e o altă instituție care consumă bani publici. Banii vin pe două căi: de la primărie ca la orice școală, și de la Ministerul Învățământului pentru activitatea sportivă. Doar pentru sport, LPS consumă peste 200.000 de lei anual dar face și venituri proprii, prin sălile pe care le închiriază, plus o cabană la Colibița. Partea de sport e organizată printr-un club sportiv propriu și e o varză permanentă cu duble legitimări, cu participări ba pe club, ba pe școală, rezultatele sportive fiind slabe în ultima vreme și, evident, au legătură doar cu copiii și juniorii.
Apoi intră Consiliul Județean în schema banilor publici pentru sport. Radu Moldovan a înțeles apetitul bistrițenilor pentru acest domeniu și a copiat din alte localități ideea unui club sportiv subordonat direct instituției pe care o conduce. Așa a apărut Gloria 2018, pe care funcționează echipa de handbal și care mai are secții de atletism, karate sau oină, însă slab reprezentate.
Esența clubului e echipa de handbal iar clubul are un buget în jur de 2 milioane de euro. Suma e imensă, printre cele mai mari din handbalul feminin românesc și conducerea județului speră să o justifice prin participări în cupele europene și câștigarea campionatului. Până una alta, orașul a înțeles nevoia unei echipe reprezentative, după dispariția Gloriei din fotbal, dar și beneficiul unei pepiniere, pe care Moldovan a organizat-o foarte bine, cu peste 300 de fete din tot județul. Lucrurile par să meargă bine în acest club, e adevărat, cu bani foarte mulți de la stat.
Exemplul Gloriei 2018 nu e urmat însă și de Primărie, care ar putea susține sportul la fel ca și Consiliul Județean. Deși, Ioan Turc a promis în campanie că va înființa un astfel de club sportiv, pare că a abandonat ideea. Și aruncă resturi de bănuți înspre sport, la fel ca și predecesorul său, Ovidiu Crețu.
Are oportunitatea să finanțeze sportul pe două legi, legea finanțărilor nerambursabile sau legea sportului, prin contracte de asociere. Nu o face nicicum ca lumea, ci într-o birocrație stufoasă și descurajantă pentru solicitanți, care au renunțat în ultimii ani să-și mai facă de lucru cu Primăria. Cu toate astea, ies din Primărie aproape două miliarde vechi an de an, fără să mai bunem la socoteală cheltuielile imense cu pârtia.
Și, rămân în discuția noastră cluburile private. Cum e Gloria din liga a treia la fotbal, cluburile de karate, de box, de lupte sau de tenis de câmp. Care se chinuie an de an, cum pot ele. Sponsorizările nu sunt reglementate ca lumea în România, publicitatea nici atât, iar finanțarea de la stat se face pe prietenii sau criterii politice. Adică, o milogeală, o umilință, un chin permanent pe conducătorii acestor cluburi. Însă aceste structuri consumă zeci de miliarde pe an, bani pe care șefii cluburilor produc și îi cheltuie cum îi taie capul.
În concluzie, avem milioane bune de euro care se duc pe sportul din Bistrița în fiecare sezon. Iar efectul este extrem de redus. Nivelul performanțelor a scăzut foarte mult iar sportul de masă nu are condiții la nivelul unei reședințe de județ. Au apărut foarte puține baze sportive noi iar multe dintre cele vechi sunt în paragină. Părinții au puține opțiuni pentru copiii lor atunci când vor să-i îndrume spre sport iar ca suporteri, nu prea avem pe cine să susținem.
Prima responsabilă pentru situația aceasta cred că este Direcția pentru Tineret și Sport. Care există, dar lipsește cu dezăvârșire, vorba scriitorului. DTS ar trebui să dea, așa cum îi și zice numele, direcția sportului într-un județ. La noi, direcția asta are vreo 20 de oameni angajați și principala ei sarcină e să administreze niște spații. Adică să ia chirii de pe sala polivalentă și alte locații pe care le are în administrare.
Sport, ioc, deși are oameni angajați pentru a superviza fiecare ramură sportivă în parte. Însă, nu-i vedeți niciodată pe la nicio competiție sportivă, așa cum nu-l vedeți prea des nici pe directorul Florian Constantin. Director care iese la pensie anul acesta, dintr-o funcție pe care a ocupat-o peste 20 de ani.
Nu i-ați văzut pe niciunul nici în anul acesta de pandemie, când ar fi trebuit să ajute și sportul de masă, mai tare ca altădată, nu doar sportul profesionist, să țină legătura între Guvern, Prefectură și oamenii care vor să facă mișcare, foarte mulți pe necazul ăsta. Direcția are un buget de vreo câteva miliarde bune, bani veniți direct de la minister, pe care îi toacă fără niciun efect.
Aș desființa-o începând de ieri, nu de azi. Aș lăsa un singur birou, cu un singur angajat. Care să se ocupe de toate problemele sportului din județ, să găsească soluții, strategii unitare, să propună criterii de selecție și premiere, priorități pentru fiecare ramură sportivă, să facă legătura între stat și privat. O voce puternică, un om priceput și dedicat. Aud că acesta va fi Daniel Ciobănică, pe filieră politică. Mno, ce să zic. Doamne ajută! Dar dacă nu reformează măcar câte ceva prin această instituție, o să ne continuăm jalea la nesfârșit.
