9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Onomastică cu peste 50 de persoane, spartă de polițiști

O onomastică organizată la un local din Unirea a fost întreruptă de polițiști ieri. La aceasta participau peste 50 de persoane. A fost amendat administratorul localului, iar participanții au primit avertismente.

Și în acest weekend, polițiștii au luat la rând localurile din județ pentru a vedea dacă se respectă restricțiile stării de alertă, care interzice organizarea de evenimente de orice fel.

Au fost verificate 84 de localuri și au fost legitimate peste 1.500 de persoane. Au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.000 de lei.

Aseară, polițitșii au dat peste o petrecere cu 52 de persoane, într-un local din localitatea componentă Unirea. Evenimentul a fost întrerupt de polițiști.

„Astfel, forțele de ordine au intervenit la punctul de lucru al unui agent economic din Unirea, unde s-a constatat că se desfășura un eveniment privat, în spațiu închis, contrar prevederilor legale.  Având în vedere cele constatate, polițiștii au aplicat un număr de 54 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6000 de lei, pentru încălcare prevederilor Legii 55/2020, evenimentul respectiv fiind întrerupt”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

Se pare că administratorul societății comerciale a încasat două amenzi în valoare de 6.000 de lei, iar ceilalți participanți au primit doar avertismente.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: