-0.9 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

FOTO: Olimpiada națională de Germană, un adevărat spectacol. Naomi Flore (CNAM), Bianca Holobîcă și Mihai Moldovan (CNLR), pe podium

Urale, chiote, lacrimi de fericire și ropote de aplauze, în această dimineață, la Hotel Metropolis. Aici s-a desfășurat premierea celor mai buni liceeni care au participat la Olimpiada Națională de Limba Germană.

Premiile au fost acordate de Sorin Giurumescu, reprezentantul Ministerului Educației, și Alexandra Tudor, președinta comisiei de evaluare.

Din Bistrița s-au calificat la olimpiadă Naomi Flore, de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bianca Holobîcă și Mihai Moldovan – de la Colegiul „Liviu Rebreanu”.

În afara probei scrise, elevii au avut de realizat și un proiect. „Pornind de la câte un citat, ei au avut de dezvoltat câte o creație. Au avut de compus o scenetă de teatru pe care s-o prezinte într-un interval de 10 minute. Au fost citate foarte actuale, cu mult spirit critic, civic sau ludic.

Regulamentul prevede ca elevii să fie din județe diferite și de niveluri de studiu diferite. În acest fel sunt combinați încât elevii din fiecare echipă să facă schimb de experiență, să învețe unii de la alții”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro prof. Elena M. Cîmpan, inspector de Limbi Străine la ISJ BN.

Timp de trei zile și jumătate, după proba scrisă la Olimpiada națională de Germană – elevii și-au gândit proiectul, l-au discutat și l-au pus în practică.

Fără profesori care să-i ajute. Știu că au împânzit orașul după tot felul de materiale, și-au cumpărat recuzite, ca să se costumeze și să se mascheze”, a mai precizat prof. Elena M. Cîmpan.

Ieri au fost prezentate toate proiectele, în aula Extensiei Bistrița a UBB. „Elevii din clasele IX-X au prezentat micile piese de teatru înainte de prânz. Liceenii dintr-a XI-a și a XII-a au prezentat după prânz.

A fost un adevărat spectacol. Proiectele au fost minunate. După piesele de teatru, și-au prezentat și planșa. Au ieșit realmente mici opere de artă, cu instalație de lumini, hârtie creponată, figurine 3D care ies parcă din tablou, oglinzi…”, a explicat pentru Bistriteanul.ro, prof Elena M Cîmpan.

Naomi Flore pregătită de profesorul Silviu Onciu – a obținut locul III la proba de proiect a Olimpiadei Naționale de Limba Germană.

Foto @ Colegiul National „Andrei Muresanu” Bistrita

Mihai Moldovan și Bianca Holobîcă de la Colegiul „Liviu Rebreanu” au cucerit câte o mențiune la etapa națională a Olimpiadei de limba Germană. Profesorii lor coordonatori sunt Anca Rai și Silviu Onciu.

Sunt elev în clasa a IX-a, studiez germană cu doamna profesoară Anca Rai. Este prima oară la olimpiada națională.

A trebuit să realizăm o piesă de teatru și un afiș reprezentativ pentru scenetă de teatru. Pe scurt, citatul nostru s-a referit la faptul că în viață, nu contează neapărat rezultatul obținut la finalul unei sarcini, să zicem. Contează ceea ce devenim în urma acelor eforturi. Am nimerit în echipă cu alți șase elevi de peste tot din țară. Am fost nevoiți să ne și împrietenim. Am stat împreună câte nouă ore pe zi. Ne trezeam pe la 7 dimineața, și până târziu spre ora 20, 21 tot lucram la proiect.

Am compus replicile, am colindat magazinele din Bistrița ca să ne cumpărăm culori, materiale pentru costume. Față de celelalte echipe – noi ne-am și pictat costumele. Piesa noastră a fost despre o doctoriță care visează să facă bani din meseria ei. În scenariu am introdus niște personaje simbol – Altruismul, Cinstea au convins-o că meseria asta trebuie făcută pentru a ajuta oameni, nu neapărat pentru câștiguri financiare…”, a povestit Mihai Moldovan pentru Bistrițeanul.ro.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...