-0.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

OCAZIE: Se deschid porţile, mâine, la Arhive! Ce comori extraordinare vă aşteaptă aici

Se deschid porţile, mâine, la Arhive! Aici vă aşteaptă un patrimoniu documentar constituit din peste 7.000 metri liniari de documente. Ceea ce înseamnă peste 10 milioane de documente! Cel mai vechi document original datează din anul 1350! Ce alte comori extraordinare vă aşteaptă aici:

Cum arată o poezie scrisă de Coșbuc însuşi, cine a consemnat nașterea lui Rebreanu sau cât de emoţionantă poate fi scrisoarea de dragoste a unui soldat plecat la război? Aveţi ocazia să aflaţi mâine, 31 octombrie, când se deschid porţile la Arhive.

Pe 31 octombrie cei de la Arhive împlinesc „venerabila vârstăˮ de 188 de ani de existență! Este motivul pentru care au decis să sărbătorească printr-un eveniment deosebit: Porţi deschise la Arhive.

Prin rolul lor – acela de depozitare al mărturiilor trecutului – Arhivele constituie o instituție reprezentativă pentru cultura și civilizația oricărui popor. Au fost fondate pentru a contribui la susținerea societății.  

La nivelul României, și mai ales al Transilvaniei, Arhivele au îndeplinit o funcție cu valențe culturale, științifice, naționale și deopotrivă istorice, definind seria de mari instituții reprezentative pentru orice stat modern.

Arhiva Primăriei Bistrița – printre cele mai importante fonduri documentare în România

Organizarea acestei instituții la nivelul județului nostru o datorăm și entuziasmului unor cărturari năsăudeni. Fiind mari colecționari de documente despre istoria județului, și nu numai, au contribuit semnificativ la înființarea Subdirecției Arhivelor Statului la Năsăud, la 10 noiembrie 1937”, a transmis Șef serviciu dr. Cornelia Vlașin.

De altfel, în ținutul Bistriței și Năsăudului, grija pentru documente a fost întotdeauna primordială. Arhiva Primăriei Bistrița constituie unul dintre cele mai importante fonduri documentare ale României.

Cristian Pomarius și Albert Berger, cei doi arhivari ai Bistriței, au fost cei care s-au aplecat asupra documentului și au inventariat numeroase arhive orășenești ale Transilvaniei. Tot spre document și-au îndreptat atenția românii din acest colț de țară atunci când și-au revendicat proprietățile sau au luptat pentru cultivarea identității naționale.

Cel mai vechi document original datează din 1350!

În cei peste 80 de ani de activitate, principala atribuție a instituției noastre a fost aceea de a aduna, conserva și valorifica bogatul patrimoniu documentar”, a mai precizat Cornelia Vlaşin.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud vorbim despre peste 7000 ml de documente –adică un fond documentar constituit din peste 10 milioane de documente.

Cel mai vechi document original datează din anul 1350. Acestuia i se adaugă cele peste 20.000 de volume ale bibliotecii documentare. Diversitatea documentelor, a informației este cunoscută de cercetători din țară și străinătate: sala de studiu este frecventată anual de peste 300 de cercetători.

Sunteţi aşteptaţi aşadar la Arhive – pe strada Gării nr.3-5, în clădirea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru a descoperi istoria acestor locuri sau pur şi simplu pentru a vizita un depozit de arhivă!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: