7.3 C
Bistrița
marți, martie 4, 2025

OAMENI din BN: Elisabeta Gherghe, fostă asistentă medicală, stârnește admirație și la 83 de ani

Pe doamna Elisabeta Gherghe (83 de ani) am întâlnit-o în parc, așteptându-și prietena cu care voia să facă o plimbare pe jos, cucerită de vremea frumoasă de afară…

Elisabeta Gherghe are doi copii: un băiat în America și o fată stabilită în Cluj.  Cât erau nepoatele mici și soțul meu trăia, mergeam foarte des în America. Acum, însă, nu mai merg… Vin ei la mine”, ne-a mărturisit Elisabeta Gherghe.

A muncit toată viața ca asistentă medicală la o creșă. „Era foarte frumos să lucrez cu copiii, să încerc să le înțeleg nevoile și să-i tratez. Dar era și tare solicitant. Lucram ca șefă de unitate, responsabilitățile erau uriașe. Însă chipurile inocente ale copiilor mă înveseleau zilnic…”, a admis Elisabeta Gherghe.

Este văduvă de 15 ani și ne-a povestit, între altele, cum reușește să facă față singurătății.

Nu reușesc mereu, dar încerc să-mi găsesc activități care să-mi placă și să mă distragă de la gândurile negre… Merg mult pe jos.

Mi-am dorit să am legume și fructe bio, așa că am apelat la o cunoștință care are grădină. Merg eu pe-acolo și îmi plantez eu cam tot ce-mi doresc. O altă pasiunea de-a mea este lucrul manual. Toate activitățile acestea și alte câteva, mă ajută să mă mențin cât de cât în formă și să sfidez bătrânețea…

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar

EUROCOMPOZITE caută operatori specializaţi în materiale compozite. Grand Hotel COROANA angajează bucătar. Restaurantul ARENA by Casa EMA are nevoie de ajutor de bucătar și ospătar! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, Michaela’s Brasserie, EXAUDIT Contabilitate și AMICII BUILDING. Oferta completă, mai jos:

MATEROM AUTOMOTIVE Service Autorizat Mercedes-Benz: Expertiza și calitatea pe care mașina ta le merită

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui automobil Mercedes-Benz, alegerea unui service autorizat este esențială pentru menținerea performanței și siguranței vehiculului tău. MATEROM AUTOMOTIVE – Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă servicii premium, realizate de specialiști instruiți direct de producător și aparate de service de ultimă generație.

Michaela’s Brasserie caută ospătar, EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență

Michaela’s Brasserie caută ospătar harnic și responsabil. EXAUDIT Contabilitate angajează economist cu experiență. Crama JELNA are nevoie de un barman pasionat. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la AMICII BUILDING, Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia, depozitul AnnaFiori.ro Sărata sau Restaurant Arena by Casa EMA.