Ioan Cristea (55 de ani) este taximetrist încă din anii ‘90. „Înainte de Revoluție am lucrat la Fabrica Mecanică și la un service, dar am vrut o schimbare în viața mea. Eram mereu plin de vaselină și mizerie. Mi-am zis că mai bine ar fi să mă fac taximetrist. Ești la volan toată ziua, într-un mediu curat…”
Acum mai bine de trei decenii, erau puțini și foarte căutați cei care practicau această meserie, ne-a explicat Ioan Cristea.
„Erau foarte puțini taximetriști și foarte vânați. Chiar dacă existau mulți clienți care-și permiteau. Era traficul mult mai liber, era altă viață pe atunci…! Nu erau nici autobuze, doar microbuze foarte mici.”
Ioan Cristea a vrut să-și încerce norocul și în străinătate. Așa că, o vreme, a renunțat la taxi. Pentru câțiva ani a fost plecat în țări străine pentru a-și câștiga pâinea.
„Am vrut să încerc să văd cum e și acolo. Dar m-am reîntors aici. Aveam încă autorizația de taximetrist pe care nu o vândusem… Așa că de vreo șase ani sunt din nou taximetrist… M-am reîntors la vechea dragoste…”
De ce îi place atât de mult să fie taximetrist ?
„Îmi place în primul rând pentru că eu îmi fac programul așa cum vreau eu. Lucrez de la 8 dimineața până pe la patru-cinci după-amiază.
La știrile de la ora cinci sunt acasă.
În weekend lucrez foarte puțin, iar noaptea nu lucrez niciodată. Plusul acestei meserii este că mereu lucrez cu banii. Dacă acum nu am un leu în buzunar, știu că pot să ies pe traseu și să produc bani imediat...”, ne-a mai povestit Ioan Cristea.
Cea mai frumoasă amintire din cariera sa de taximetrist ?
„Într-o zi de sâmbătă am primit o comandă neașteptată. Când am ajuns, mă aștepta o familie de israelieni… Mi-au spus că ar vrea să facă o cursa mai lungă, prin mai multe județe. Am pornit la drum cu ceva emoții. Dar compania lor a fost una de neuitat. Am aflat multe lucruri despre ei și cultura lor. Am făcut împreună cea mai lungă și mai interesantă cursă: vreo două zile...
La sfârșitul celor două zile petrecute cu ei, mi-au dăruit un cadou – mie și soției mele. Ne-au dăruit două tricouri…”