Într-o profesie dominată de femei, un învățător de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” a reușit în doar câteva luni să-și cucerească nu doar elevii, ci și pe părinții acestora. „De multe ori mi s-a întâmplat să-mi spună copiii „tata” în loc de „domnul învățător”. Mi-s foarte dragi…”
De câteva ori pe săptămână, la ieșirea din școala primară a Colegiului „Liviu Rebreanu”, ai șansa să nimerești peste câte un puști de clasa a II-a, cu păr vâlvoi, îmbujorat, respirând sacadat, fremătând și turuind dintr-o suflare: „Azi domnu’ învățător a fost rață de două ori! Apoi a trecut în tabăra cealaltă și a fost vânător… Am jucat Rațele și vânătorii, mare distracție! A fost chiar satisfăcător!” sau „Azi am jucat fotbal, n-am avut sport, dar tot am jucat… Domnu’ învățător a stat în poartă, dar nu prea a reușit să apere golurile… L-am cam bătut, ce să zic…”
Învățătorul care acceptă să fie „rață” sau portar pentru elevii săi este Marius Chereja, în vârstă de 37 de ani, din Bistrița. Are o poveste de viață impresionantă și recunoaște că sunt puțini învățători în oraș: „E adevărat, sunt puțini învățători în Bistrița și majoritatea sunt în vârstă. Puțini sub 50 de ani, oricum… O fi o meserie care nu-i atrage pe bărbați, sau circulă încă, în mentalul colectiv, ideea preconcepută că doamna învățătoare este doamna învățătoare, că este o profesie mai potrivită femeilor care au mai multă răbdare și care sunt mai apropiate de copii, într-o oarecare măsură… Eu, personal, mă simt și m-am simțit întotdeauna foarte bine alături de copii… Nu a fost o întâmplare că am ajuns învățător, întotdeauna mi-am dorit asta…”, ne-a povestit Marius Chereja – unul dintre puținii învățători tineri din Bistrița, foarte apreciat printre părinți și de-a dreptul iubit de copii.
Marius Chereja a decis încă din clasa a VIII-a că vrea să fie învățător: „În acel an s-a înființat și la Andrei Mureșanu profilul Pedagogic, am făcut parte chiar din prima generație de absolvenți, au fost cinci ani de Pedagogic făcuți foarte serios, cu o zi de practică pe săptămână, și la școală, dar și la grădinițe…”, ne-a mai povestit Marius Chereja, dezvăluind că are dublă specializare și că ar putea lucra și într-o grădiniță, la o adică…
„Cel mai important este să-ți placă ceea ce faci și să-ți fie dragi copiii… Îmi canalizez energia spre copiii cu care lucrez la școală și probabil că simt și ei asta… Nu doar o dată mi s-a întâmplat să-mi spună „tata” în loc de domnul învățător… Chiar mi s-a întâmplat… Mi-s foarte dragi și ei așa trebuie să știe: că atâta timp cât sunt la școală eu trebuie să am grijă de ei ca și cum ar fi copiii mei. Iar când ești apropiat de ei și chiar îi iubești, simt și ei lucrul ăsta și se comportă ca atare – învață și se străduiesc doar de dragul de a-ți face pe plac…”, admite Marius Chereja.
O viață de poveste… Pe drumuri…
Marius Chereja a absolvit și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, la Babeș-Bolyai, în Cluj, fiind timp de doi ani de zile asistent social la Asociația Surzilor, a lucrat și în comerț, o perioadă, dar și în străinătate…
Și soția lui este profesoară de engleză, la Școala Gimnazială „Grigore Silași” din Beclean și face naveta de la Bistrița la Beclean, în fiecare dimineață.
„E problematic și să-ți găsești un post unde să lucrezi, să-l poți apoi menține, să mergi în fiecare an să tot dai concursuri de titularizare, pentru că sunt posturi puține… Nu e tocmai plăcut să te muți dintr-o localitate în alta, și tocmai când ai ajuns să te atașezi de niște copii, în anul următor să fii nevoit să pleci, probabil tot pentru un an, în altă parte…”, ne-a mai mărturisit tânărul cadru didactic nevoit să-și petreacă destul de mult timp pe drumuri: din 2000, de când a absolvit profilul Pedagogic, a fost pe rând învățător la Arcalia, apoi în Monariu, apoi în Șieu Sfântu, apoi din nou în Arcalia pentru un an, apoi doi ani la Liceul cu Program Sportiv, după care a luat o pauză și a fost asistent social preț de aproape doi ani la Asociația Surzilor. Aproape doi ani a încercat să-și croiască un drum în comerț, după care s-a întors la prima pasiune, la învățământ – fiind repartizat la Sărata. Aici lucrurile s-au complicat: „Nu se mai întrevedea nimic ok, se diminuaseră salariile simțitor, erau și așa foarte mici, soția mea era studentă atunci… Era chiar greu…”, ne-a mai mărturisit Marius Chereja, adăugând că atunci a simțit nevoia să încerce și altceva.
Câteva impresii despre sistemul de învățământ din Anglia…
„Am fost bucătar în Anglia, a fost o experiență foarte interesantă, pe undeva întâmplătoare, dar plăcută. Mi-a plăcut mult ce am făcut și acolo, dar nu am plecat neapărat cu gândul de a rămâne… Am fost plecat cu soția, am lucrat amândoi acolo, am vrut să îmbunătățim cumva și latura asta financiară, iar când am considerat că ne ajunge, ne-am întors…”, a povestit Marius Chereja pentru Bistrițeanul.ro.
S-a nimerit să locuiască în Anglia chiar lângă o școală și a avut ocazia să observe copiii mergând și plecând de la școală sau să observe activitățile care se desfășurau afară și a ajuns la concluzia că „diferența nu este atât de mare comparativ cu ceea ce se întâmplă la noi. „Diferit este modul în care este văzut procesul de învățământ. Este mai multă lejeritate acolo și se pune într-adevăr mai mult accent pe dezvoltarea personală a copiilor, și nu pe asimilarea asta enormă de cunoștințe care se urmărește la noi, parcă mai mult decât în alte părți. Și cred că este într-adevăr mai important ca la școală copiii să se simtă bine, să vină cu drag la școală și să se vadă o schimbare în ei – nu neapărat referitoare la ce știu sau la cât de mult știu. Gradual, toate cunoștințele necesare se asimilează oricum, până la sfârșitul clasei a VIII-a, astfel încât un copil să-și poată alege mai departe un profil favorit…”, consideră Marius Chereja.
După experiența din Anglia și revenirea în România a fost învățător la Budacu de Jos, iar ulterior, printr-un concurs de împrejurări, a ajuns la Colegiul „Liviu Rebreanu”.
„Sunt multe lucruri care funcționează foarte bine în învățământul românesc. Sunt și altele care ne pun într-adevăr probleme… Poate că nu ar strica o schimbare – nu neapărat în felul de a preda, ci în ceea ce predăm… La clasele mici poate nu se resimte atât de tare, însă la clasele mari elevii sunt nevoiți să învețe multe lucruri care nu le folosesc… Ți se impune să faci ceva, dar fără să ți se explice cum anume și fără să ți se ofere mijloacele necesare… Noi la „Liviu Rebreanu” nu ne putem plânge, suntem chiar norocoși – avem parte de o școală extraordinară, avem și condiții, avem proiector, calculatoare și internet în clase, ceea ce contează foarte mult. Cred că este visul oricui să predea într-o școală ca asta…”, a conchis Marius Chereja.
Iar dacă ar fi să interpretăm poveștile și afecțiunea copiilor – felul în care Marius Chereja își face meseria este cu adevărat o vocație, nu doar o simplă profesie…
OAMENI din Bistrița-Năsăud:
FOTO: Alexandra Pașcu, balerina din Bistrița care a înființat o școală în Germania
