Cei obişnuiţi cu numele prestigioase care s-au ridicat din rândul elitelor Năsăudului se pot întreba, pe bună dreptate, cine a fost Emil Tişca şi care sunt meritele sale… Mai ales că numele său nu figurează între personalităţile locului, deşi în perioada dinainte şi de după primul război mondial, Emil Tişca era unul dintre personajele dinamice şi un actor important în viaţa publică năsăudeană.
De profesie economist, funcţionar şi director de bănci – Emil Tişca a activat în cadrul acestor instituţii, dar s-a impus în conştiinţa vremii şi ca factor activ în acţiuni cultural-naţionale de rezistenţă şi anvergură care au pregătit momentul Unirii din 1918.
S-a născut în septembrie 1881 în localitatea Simon-Bran (Făgăraş), în familia preotului Constantin Tişca. Se înrudea cu familii înstărite din zonă precum Enescu, Moşoiu sau Puşcariu – care a oferit reprezentanţi însemnaţi în viaţa culturală, economică şi bisericească a românilor transilvăneni…
Emil Tişca a urmat şcoala primară în Moeciul de Sus şi în Bran, frecventând apoi celebrul Gimnaziu ortodox românesc din Braşov. Apoi a urmat Şcoala Superioară Comercială din Braşov, absolvind-o în 1899.
Cu o bursă oferită de Fundaţia „Emanoil Gojdu” a continuat studiile economice la Academia Orientală de Comerţ din Budapesta, între 1899-1901.
Atunci şi-a perfecţionat cunoştinţele teoretice prin călătorii practice de studiu organizate de Academie, vizitând localităţi din Boemia, Muntenegru, Herţegovina şi Dalmaţia, Serbia, Bulgaria şi Turcia.
Apreciindu-i foarte mult calităţile, Academia Orientală de Comerţ i-a oferit diverse posturi la consulatele comerciale din Burgas şi Varna, pe care Emil Tişca le-a refuzat.
A preferat să îmbrăţişeze o carieră comercială în Transilvania şi, după stagiul militar de un an, a ajuns funcţionar particular la Banca „Albina” din Sibiu.
Destinul a făcut ca Banca „Mercur” din Năsăud (înfiinţată în 1891) să scoată la concurs postul de contabil-şef: între cei 7 candidaţi s-a numărat şi Emil Tişca, acesta impunându-se detaşat. În octombrie 1906 se căsătorea cu Iulia Mureşan, fiica medicului Liviu Mureşan, înzestrată cu o aleasă pregătire intelectuală şi frumoase cunoştinţe literare şi artistice. Sosirea lui Emil Tişca la banca „Mercur” a coincis cu schimbarea conducerii acesteia. Josef Ulrich, directorul executiv şi unul din fondatorii băncii s-a retras, locul său fiind ocupat de Iuian Marţian, maior pensionat şi proprietarul unei fabrici de spirt şi bere.
Prea puţin cunoscător al problemelor financiar-bancare, Iulian Marţian s-a folosit din plin de calităţile lui Emil Tişca: acesta a adus nu numai un suflu nou în administrarea băncii, ci şi metode moderne în politica financiară, fiind reprezentantul orientărilor recente ale specialiştilor români din sistemul bancar naţional.
Un director de bancă vizionar…
Nu întâmplător, banca „Mercur” a devenit membră a Uniunii financiar-bancare „Solidaritatea”, înfiinţată în 1907. Tot lui Emil Tişca i se datorează şi modernizarea şi uniformizarea procedurilor bancare, în contextul extinderii băncilor româneşti.
Prezenţa lui Emil Tişca la banca „Mercur” în calitatea sa de secretar şi contabil-şef a fost cu atât mai favorabilă cu cât în micul Năsăud exista o puternică bancă concurentă – „Aurora”.
Din studierea arhivelor acestei instituţii, reiese limpede că aportul real al lui Emil Tişca la creşterea puterii economice a băncii s-a concretizat în diversificarea operaţiunilor bancare şi folosirea unor noi oportunităţi de creditare.
Au fost încurajate creditele ipotecare, extrem de folositoare ţărănimii, dar şi băncii, care în acest fel îşi asigura o mai bună acoperire a sumelor împrumutate debitorilor. Banca „Mercur” a fost în acea perioadă şi printre puţinele instituţii din Transilvania care a acordat credite pe efecte lombardabile negustorilor.
La propunerea lui Emil Tişca, banca şi-a sporit capitalul social în 1910, la suma de 200.000 de coroane, fapt care a avut ca efect şi creşterea valorii fondului de rezervă. Activele băncii au crescut continuu, ajungând la 1.518.000 coroane în 1913. Graţie activităţii dinamice şi stabile, banca „Mercur” a rezistat provocărilor primului război mondial, în ciuda faptului că Emil Tişca a fost trimis pe front din vara lui 1914, până în 1918.
De pe front, pe culmile succesului, ca director executiv…
Şi-a reluat activitatea la bancă intermitent, pentru că după înapoierea la Năsăud s-a implicat în constituirea şi activitatea „Gărzii Naţionale”. La începutul lui 1919 activa în serviciul armatei române ca şef al postului de cenzură (contrainformaţii) şi comandant al Pieţei Bistriţa.
După decembrie 1919 a revenit efectiv în activitatea băncii, fiind numit în funcţia de director executiv, la propunerea lui Iulian Marţian şi cu acordul adunării generale a acţionarilor. În această calitate, într-un interval scurt de timp, Emil Tişca a determinat direcţiunea băncii să-şi schimbe statutul, pentru a extinde operaţiunile financiare, prin implicarea în afaceri industriale şi comerciale.
Bilanţurile anuale ale băncii după război dezvăluie o creştere spectaculoasă a afacerilor acesteia şi a profitului net, până spre sfârşitul anului 1923, când a egalat volumul realizat de concurenta „Aurora”.
Alungat şi „trădat” de colegi…? Coşmarul a durat ani de zile…
De la începutul anului următor, a apărut însă un regres vizibil, determinat de fenomenul cunoscut azi sub sintagma „credite neperformante”. La această situaţie s-au adăugat unele zvonuri răuvoitoare lansate (în opinia lui Emil Tişca) de conducerea băncii Aurora încă din octombrie 1923. Zvonurile încercau să pună sub semnul întrebării integritatea sa profesională şi capacitatea financiară a băncii Mercur.
Pusă în faţa declinului înregistrat în afaceri în primul trimestru al lui 1924 – conducerea băncii a luat intempestiv o măsură drastică şi l-a demis pe Emil Tişca.
Nu se cunosc motivele concrete ale acestei decizii pe care Emil Tişca a considerat-o extrem de nedreaptă şi cauzată exclusiv preşedintelui Iulian Marţian, unul dintre acţionarii majoritari ai băncii.
În anii următori, Emil Tişca a trecut printr-o serie de procese cu fosta conducere a băncii Mercur pe tema imputării unor datorii pe care fostul director le-a contestat vehement, cu excepţia unui credit personal scadent de 60.000 de lei. În plus, într-o scrisoare din 1933 Emil Tişca scria că „dimpotrivă, banca îmi datorează mie sume considerabile şi despăgubiri importante”.
Faptul că a fost îndepărtat atât de brusc de la conducerea băncii „Mercur” l-a marcat atât de puternic pe Emil Tişca încât acesta a decis să părăsească pentru totdeauna Năsăudul. Episodul demiterii l-a urmărit, de altfel, ani de zile, ca un coşmar, Emil Tişca simţindu-se nu doar nedreptăţit, ci şi părăsit de mulţi dintre cunoscuţii săi.
Deşi în scrisorile către soţia sa şi mama lui îşi exprimă amărăciunea şi uneori furia – în opinii dure care acuzau ingratitudinea năsăudenilor – într-o notă autobiografică din 1944 Emil Tişca trece cu vederea episodul neplăcut al plecării de la Năsăud şi leagă acest eveniment de fuziunea băncii „Mercur” cu banca „Aurora”, pe care (greşit sau intenţionat) l-a consemnat în 1924. Propunerea de fuziune, însă, a fost avansată abia la un an după plecarea sa şi după decesul contabilului şef, când banca nu mai avea niciun specialist financiar…
Pentru ce merită totuşi să-i fim recunoscători lui Emil Tişca
Ce anume îl îndreptăţeşte pe Emil Tişca să fie inclus însă între figurile bărbaţilor de seamă din Năsăud? Între altele, îndelungata şi bogata activitate de aproape 15 ani în Năsăud, unde a reuşit să satisfacă numeroase cereri de creditare, în condiţii foarte avantajoase pentru cei din zonă, pe care i-a ajutat să evite apelarea la cămătari.
A fost, de asemenea, printre cei care a insistat să acorde din profitul net al băncii sume însemnate pentru scopuri cultural-naţionale şi pentru acţiuni de interes public local de mare anvergură pentru acele vremuri.
Stimulat de mediul şi tradiţiile grănicereşti, Emil Tişca s-a implicat firesc în activităţile publice din Năsăud. Neobişnuite au fost însă amploarea acţiunilor sale şi volumul de muncă dedicat acestora, dar şi capacitatea sa de a impulsiona şi convinge elitele epocii să înfăptuiască proiecte care vizau dezvoltarea întregii comunităţi năsăudene, cu efecte benefice asupra întregii Văi a Someşului Superior…
(va urma)
Sursa: Din istoricul instituțiilor de credit din județul Bistrița-Năsăud (1873-1940), autori: prof. univ. dr. Vasile Dobrescu şi dr. Adrian Onofreiu, cercetător dr. la Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud
