-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

O echipă bistrițeană lucrează intens la reabilitarea Bisericii Evanghelice! CARE e stadiul lucrărilor:

Biserica Evanghelică, simbolul orașului Bistrița, este în plin proces de reabilitare. Lucrările avansează și se intenționează ca în 2022, cel târziu, să fie gata. Echipa care se ocupă de reabilitare este din județul nostru. AFLĂ stadiul lucrărilor:

Simbolul orașului Bistrița, Biserica Evanghelică, a intrat în proces de reabilitare și modernizare. Lucrările au început în 2019 și vor fi finalizate undeva în anul 2022.

Investiția se derulează printr-un proiect pe fonduri europene în valoare de 3,3 milioane euro, accesat de Primăria Municipiului Bistrița.

Lucrările avansează în ritm alert, după o pauză făcută din cauza osemintelor descoperite.

Lucrările de reabilitare și conservare a Bisericii Evanghelice se desfășoară într-un ritm susținut pentru ca acest monument să fie redat bistrițenilor și turiștilor care ne vor vizita orașul, în cel mai scurt timp posibil. În exteriorul clădirii se lucrează la pregătirea pereților pentru rezugrăvirea unitară a bisericii, iar în interior se lucrează la rețelele electrice”, a transmis viceprimarul Cristian Niculae.

Mai mult, de aceste lucrări se ocupă o echipă din județul nostru.

„Ne bucurăm de faptul că și pe acest șantier, constructorul care realizează lucrarea de restaurare este o firmă locală, cu angajați din Bistrița și din județul nostru. Bistrița merge înainte!”, a mai spus Niculae.

Mai multe despre lucrările ce se vor face, aici:

Biserica Evanghelică rămâne închisă până în 2022. CE au cerut cei ce se ocupă de reabilitare:

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.