10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Nu te supăra, frate meleu…

Obsesia discursivă a celor care invocă statutul generalist al celor ce fac bine societății nu ține de apartenența la sistemul educațional.

Nu, nu este bine. Începem altfel ca să înțeleagă și bombardierii mei. Păi, ceai făcut măh nene măh? Dacă la școală mea plăcut recreația asta înseamnă că nu sunt corect și corespunzător pentru a ajunge șef la partidul goldean?

Trăivar familia și neamurile din străinătate, păi io am văzut atâta asfalt la veața mea la Europa încât îmi venea să-l decalotez și să-l aduc la Bistrița dacă mi se dădea ok de la fratemeleu care ma făcut om și el sa făcut primar Turc. Dar el stie românește și nu ie om să nul vadă de deștept că este.

Am avut speranța la sufletul meu și mam dus pe calea politicii corect și corespunzător, am ajuns secretar general al partidului, odată cu accentuarea impulsului fatalist în politica de tip nou, fără a discerne diferențele extreme dintre creație și emulație. Stop. Să revin.

Cine mai asfaltează orașul, măi nene măi? Eu mă duc pe drumul meu, am tot cemi trebe la capitolul abstinență politică, doar am învațat de la fratemeleu că atunci când dai sfaturi crești.

Nu mă speree înălțimea la funcție, oricare ar fi ea, dar președinte mă obligă la nește chestii care vă depășeste sărakilor.

S-a deranjat unii care a mers pe la școală că am zis de Lenin. Că mare personalitate, baștan, boss de boss și de-aici de la gluma asta s-a dus la extremul orient deși Rusia este aicișa, are aur și de la noi, tezaur alea alea. Cum să nu fi frate cu ăla care are aur? Bogații la bogați trag. Românii merită să fie bogați, simplii și demni că la sărăcie e coadă la semafor.

Io nu mă trag de șireturi cu oricine, nu îmi stă în caracter. Am fost liberal ca fratemeleu, dar nam avut cu cine. Nește țărani, cum zice reclama la băuturele spertoase.

Am ucis. Da, am ucis în mine frustrarea de a nu fi cum trebe să fie un liberal, dar miam asfaltat drumu veții, dacă în Bistrița nu sa putut. Cu p neapărat.

Nu te supăra, fratemeleu. Meleu alături de tine, Ioan Turc. Tu președinte la liberali, eu la aur. Cașa en veață: Tu, in deal și io in vale, ne iubim prin cărți poștale. Și prin telefoanele mobile. Că are fratele vostru și dalea.

În final, âmi cer scuze la domnii politicieni și ziariști care na avut locuri de mine.

Sunt președinte.  La AUR, nu la peștele oceanic. Să trăesc!

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. De unde se poate afla, daca acest individ a scris „‘pe bune”‘ aceasta epistola ? Acest individ a fost membru PNL? Daca este adevarat, acest partid are o problema…. Daca, acum a aterizat in”‘ aur „,’ cred ca este unde merita !

  2. Gabriel Ștefoi – secretar general adjunct PNL Bistrița-Năsăud –
    a început cursurile online la clasa pregătitoare!
    mult succes Gaby!!
    te pupă Graf a lu` Ștefii

  3. Propun ca in bugetul pe 2022 sa sa aloce bani pentru un bust de haur cu imaginea lui Ștefoi, bă Leluț fi băiat fin și fă-l in semn de solidaritate cu fratemeleu. Sa fie amplasat lângă Gigi cu unghi de 45 sa se vadă și de la Copac și din sediu PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: