20.9 C
Bistrița
luni, aprilie 21, 2025

Nu știi ce să faci cu piticul tău în vacanță? Du-l la Ianiki Afterschool, pentru un super-program!

Copiii iubesc să meargă la Ianiki Afterschool, pentru că e ALTCEVA! Chiar dacă în timpul școlii nu ți-ai dus fetița sau băiețelul la ei, o poți face acum, în vacanță. Au un super program, cu activități diverse și chiar o petrecere în pijama.

Ianiki Afterschool și-a deschis porțile odată cu începerea anului școlar 2021- 2022. Copiii s-au îndrăgostit rapid de tot ce înseamnă acest program ”de după școală”.

Mai mult, în timpul vacanțelor, Ianiki Afterschool a organizat diferite activități, ca cei mici să nu se plictisească acasă, părinții fiindu-le la lucru.

La fel face și de această dată. Chiar dacă e vacanță, la Ianiki Afterschool e momentul pentru activități frumoase pentru copii. Și de ele nu beneficiază numai cei deja înscriși, ci sunt acceptați și alți copilași.

Pentru perioada acestei vacanțe, Ianiki îi așteaptă pe cei mici cu următoarele activități:

  • Luni – 27.12.  –  activități în interiorul spațiului de after
  • Marti – 28.12.: excursie la Cluj Napoca, Parcul de animale „Moara de vânt”
  • Miercuri – 29.12.: film la Happy Cinema Bistrița;
  • Joi – 30.12.: activități în spațiu, după-amiază – pijama party, ceai fierbinte, foc, bezele la foc, grătar, popcorn – film în spațiu și „Noapte bună!” Iar copiii se întorc acasă abia VINERI, după micul dejun.
  • Sâmbătă și duminică piticii sunt acasă, în familie.
  • Luni – 3.01.2022: activități în interiorul spațiului de after, printre care și plantarea unor brăduți în curte (micii grădinari)
  • Marți – 04.01.: excursie la salina Praid;
  • Miercuri – 05.01.: bălăceală la piscina Casa Ema;
  • Joi – 06.01.: – distracție la patinoar și plimbare pe Pietonal;
  • Vineri –  07.01.: La săniuș!

Fă-i cadou copilului tău, de aceste sărbători, o ”vacanță” la Ianiki. Locurile sunt limitate, așa că cei ce doriți acest program pentru copilul vostru trebuie să sunați pe Doris Nedelea la numărul de telefon 0754.231.988 și să rezervați locul până vineri, 24 decembrie 2021. Taxa este de 350 de lei/săptămână, cu masa de prânz inclusă.

Iar ca să vă convingeți că Ianiki e ALTCEVA puteți urmări pagina lor de Facebook Ianiki Afterschool și să recitiți materialele de mai jos:

Ianiki After school e ALTCEVA: Cursuri în limba Germană! Și-ți iau copilul de la școală și-ți vine acasă cu tema făcută și fericit!

Super experiențele „de vacanță” de la Ianiki After School continuă: mâine, povestea costumelor populare, la Salva!

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.