Grădinițele, școlile și universitățile NU se mai redeschid, a anunțat cu puțin timp în urmă președintele Klaus Iohannis. Acesta a participat la o ședință cu înalți oficiali guvernamentali, alături de ministrul Educației, Monica Anisie.
„Faptul că elevii s-ar duce la școală, ar implica din punctul nostru de vedere două riscuri mari. Riscul major ca elevii să ducă boala la școală și un risc semnificativ să ducă boala de la școală – acasă”, a subliniat președintele Klaus Ioahnnis, citat de Edupedu.ro.
Președintele Iohannis a avut astăzi, la Palatul Cotroceni, „o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”. Au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
„Epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm. Din păcate, nu este așa. Am avut peste 400 de noi cazuri de persoane infectate ieri. Deci nu putem să vorbim despre o relaxare”, a punctat președintele.
Acesta a mai subliniat că sunt o serie de țări din UE care nu mai doresc să redeschidă școlile. „S-a decis astăzi că pentru majoritatea elevilor în acest an școlar – grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci elevul nu se va mai întoarce fizic la cursuri”, a anunțat președintele Klaus Iohannis.
Sunt câteva excepții. Este vorba despre elevii din clasele terminale: a VIII-a și a XII-a, care vor putea reveni la școală, după 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.
„În această situație, normele de distanțare pot fi respectate! Vor fi maximum 12 elevi într-o clasă. Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost ele planificate, din capul locului. Însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare”, a mai transmis Klaus Iohannis.
*****
Anul școlar 2019-2020, se va încheia, așadar, în 12 iunie, iar elevii vor continua să facă doar cursuri online, până atunci. Vacanţa de vară ar urma să înceapă pe 13 iunie. Încă nu se ştie exact data la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020. Elevii din clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 5 iunie 2020.
Calendarul inițial al Evaluării Naționale 2020 pentru clasa a VIII-a
2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020 Elevii de clasa a VIII-a termină școala
15 iunie 2020 Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020 Matematică – examen scris
18 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – examen scris
22 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor finale
Calendarul inițial al Bacalaureatului 2020
25 – 29 mai 2020 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
9 – 10 iunie 2020 Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020 Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020 Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020 Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
22 iunie 2020 Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020 Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
-
Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
-
Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris
Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
- Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
- Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020