-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Nightlosers, în concert duminică, la Serbările Bistriței Medievale! Programul evenimentelor

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri din Bistrița începe mâine, 23 iunie, în centrul orașului. Până în 25 iunie, putem profita de programul complex, dinamic, interactiv și inedit. Cavalerii, bufonii, domnițele, meșteșugarii și artiști pe catalige vor acapara Bistrița, oferind spectatorilor o mulțime de surprize.

Deschiderea Serbărilor Bistriței Medievale va avea loc vineri la Biserica Evanghelică cu o procesiune a cavalerilor. Urmează concertul trupei Bakchus din Cehia.

Cei patru profesori universitari din trupa Bakchus, invitați să cânte la Serbările Bistriței Medievale, în 23 și 24 iunie

Programul festivalului include concerte de muzică medievală – renascentistă (sec. XII-XVI) cu trupele Bakchus și Peregrinii, dar și teatru medieval de tip commedia dell’arte cu grupul Skepsis.

Vor fi și reconstituiri istorice oferite de asociațiile Terra Ultrasilvana, Străjerii Cetății Bistrița, Cancelaria Voievodului Transilvaniei și arcașii Rangers of the North. 

Nu vor lipsi dansurile medievale cu grupul Nosa, teatru de păpuși Funny Art, animație cu foc marca SiriuS sau Târgul meșteșugurilor vii realizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud.

Iar voluntarii de la Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai vă ajută cu ttururi ghidate.

Festivalul se va încheia cu un concert al trupei Nightloosers în poienița de la Turnul Dogarilor, duminică 25 iunie, începând cu ora 19:30. Spectacolul este organizat de Palatul Culturii Bistrița.

Vineri, 23 iunie

Pietonalul Liviu Rebreanu – 09.00 – 15.00 Instalarea târgului meșteșugarilor

15.00 – 23.00 Târgul medieval / renascentist organizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud

Animație medievală pe tot parcursul târgului: Păpușile uriașe ale Bistriței, muzicanți, domnițe, cavaleri, personaje pe catalige, bufoni, carusel din lemn, târgoveți, călugări…

Închiriere costume medievale/ renascentiste Medieval Art

Ateliere meșteșugărești permanente:

  • Pictură de heraldică medievală pe scuturi Medieval Art
  • Olărit cu meșterul Sorin Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”
  • Jonglerii cu poi-uri
  • Pictură pe figurine de lut cu Izabela Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”
  • Olărit cu Dan David (Ceramica DAVID)
  • Lotus Academy – Centru de Dezvoltare Personală:  Pictură cu Nisip Colorat, Pictură pe Apă (Ebru), Scratch ART & Inginerie motorizată cu piese Lego

15.00 – Ateliere meșteșugărești conduse de Sorin Tisa și Laurențiu Hofnar – producție de recuzită medievală pentru târgoveți

17.00 – Tururi ghidate, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

18.00 – Dansuri medievale cu grupul Nosa

18.30 – Spectacol de reconstituire istorică cu grupul Terra Ultrasilvana

Biserica Evanghelică și scena festivalului

20.00 Spectacol extraordinar de deschidere a festivalului

Salutul Gărzii Cetății Bistrița

Deschiderea oficială a SERBĂRILOR BISTRIȚEI MEDIEVALE

Judele vremurilor de acum lasă Cetatea Bistriței în seama Judelui istoric

21.00 – Recital de muzică medieval-renascentistă – grupul Bakchus (Cehia)

Sâmbătă, 24 iunie

Turnul Dogarilor – 11.00 – 17.00 Ateliere de tir cu arcul – Rangers of the North

Pietonalul Liviu Rebreanu și Piața Centrală

 10.00 – 23.00 Târgul medieval/ renascentist organizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud

Închiriere costume medievale/ renascentiste Medieval Art

Animație medievală pe tot parcursul zilei: Păpușile uriașe ale Bistriței, muzicanți, domnițe, cavaleri, personaje pe catalige, bufoni, carusel din lemn, târgoveți, călugări…

11.00 – 16.00 Vânători de comori (Treasure hunt) – Vino să descoperi tainele cetății!

Tabăra de reconsituire istorică – Cancelaria Voievodului Transilvaniei

Tabăra de reconsituire istorică – Străjerii Cetății Bistrița

Tabăra de reconsituire istorică – Grupul de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana

Ateliere meșteșugărești permanente:

  • Pictură de heraldică medievală pe scuturi Medieval Art
  • Olărit cu Dan David (Ceramica DAVID)
  • Pictură pe figurine de lut cu Izabela Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”
  • Jonglerii cu poi-uri
  • Olărit cu meșterul Sorin Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”
  • Lotus Academy – Centru de Dezvoltare Personală: Pictură cu Nisip Colorat, Pictură pe Apă (Ebru), Scratch ART, Inginerie motorizată cu piese Lego

10.00 – Cancelaria Voievodului Transilvaniei – prezentarea tehnicilor de scriere medievale – atelier pentru copii

10.15 – Dansuri medievale cu grupul Nosa

10.30 – Spectacol de reconstituire istorică – revigoarea străjerilor Cetății Bistrița

Animație muzicală cu Peregrinii

11.00 – Teatru cu păpuși – Funny Art – Spectacolul “Păcală și Tândală”

11.30 – Spectacol de reconstituire istorică Terra Ultrasilvana

12.00 – Animație muzicală cu Peregrinii

12.00 – 13.30 Probe de sunet Bakchus

13.30 – 14.30 Probe de sunet Peregrinii

14.30 – 15.00 Repetiție generală pentru Spectacolul de reconstituire istorică – marele asediu al cetății de la ora 20.45. Scenariu și povestitor – actorul Mihai Amarie. Participă toate grupurile de reconstituire istorică: Terra Ultrasilvana, Străjerii Cetății Bistrița, Cancelaria Voievodului Transilvaniei, Skepsis, Peregrinii, Nosa, animatori…

15.00 – Tururi ghidate, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

15.00 – Dansuri medievale cu grupul Nosa

15.30 – Cancelaria Voievodului Transilvaniei – prezentarea tehnicilor de scriere medievale – atelier pentru avansați

15.30 – Teatru renascentist – Skepsis – Spectacolul “Petitorii Miaorlinei”

16.00 – Spectacol de reconstituire istorică Străjerii Cetății Bistrița

16.30 – Animație muzicală cu Peregrinii

17.00 – PARADA MEDIEVALĂ

17.40 – Moment muzical cu Peregrinii

18.00 – Dansuri medievale cu grupul Nosa

18.20 – Spectacol de reconstituire istorică Terra Ultrasilvana

18.40 – Teatru renascentist – Skepsis – Spectacolul “Arlecchino alege cartea”

19.00 – Recital Peregrinii

20.10 – Teatru renascentist – Skepsis – Spectacolul “Pantalone si nevoile sale”

20.30 – Dansuri medievale cu grupul Nosa

20.45 – Spectacol de reconstituire istorică – marele asediu al cetății

Scenariu și povestitor – actorul Mihai Amarie.

Participă toate grupurile de reconstituire istorică: Străjerii Cetății Bistrița, Terra Ultrasilvana, Cancelaria Voievodului Transilvaniei, Skepsis, Peregrinii, Nosa, animatori…

21.15 – Recital Bakchus (Cehia)

22.30 – Spectacol de animație cu foc SiriuS

Duminica, 25 iunie

Pietonalul Liviu Rebreanu

Târgul medieval/ renascentist organizat în parteneriat cu Asociația Produs în Bistrița-Năsăud

Închiriere costume medievale/ renascentiste Medieval Art

Animație medievală pe tot parcursul târgului: Păpușile uriașe ale Bistriței, muzicanți, domnițe, cavaleri, carusel din lemn, târgoveți, călugări…

12.10 – Animație muzicală cu Peregrinii

17.00 – Tururi ghidate, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai – Vino să descoperi tainele cetății Bistrița!

Ateliere meșteșugărești:

11.00 – Elf-Iarmaroc – Confecționare podoabe cu însemne și simboluri medievale

14.00 – Confecționare de soldăței din materiale reciclabile cu Sorin Tisa

16.00 – Împletituri din papură cu Ileana Szilagyi

Ateliere meșteșugărești permanente:

Pictură de heraldică medievală pe scuturi Medieval Art

Jonglerii cu poi-uri

Olărit cu meșterul Sorin Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”

Pictură pe figurine de lut cu Izabela Bucur la “Atelierele cu lut Bucur”

Olărit cu Dan David (Ceramica DAVID)

Lotus Academy – Centru de Dezvoltare Personală: Pictură cu Nisip Colorat, Pictură pe Apă (Ebru), Scratch ART, Inginerie motorizată cu piese Lego

Turnul Dogarilor

19.30 – Recital folk-blues Nightlosers. Spectacol organizat de Palatul Culturii Bistrița

În caz de vreme ploioasă, concertul va avea loc pe scena festivalului, de pe Pietonalul Liviu Rebreanu.

Program detaliat pe: www.bistritamedievala.ro și pe pagina de facebook Bistrita Medievală.

Serbările Bistriței Medievale 2023 sunt organizate de Asociația Culturală Bistrița Medievală. Este un proiect finanțat nerambursabil din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2023.

Parteneri:

  • Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud”, Europe Direct Bistrița-Năsăud
  • Palatul Culturii „George Coșbuc Bistrița
  • Universitatea Babeș-Bolyai extensia Bistrița, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Turismului
  • Asociația Petrus Italus Trust
  • Fundația Societatea de Concerte Bistrița și Liceul de muzică „Tudor Jarda” Bistrița

Sponsori:

  • Open Consult – Reclame Bistrița
  • Profesional Sistem

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...