2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Nicolae Pavelean, USR Bistrița: Doi trandafiri galbeni, în semn de condoleanțe, pentru liderii PNL. Liberalismul a murit

Consilierul local USR Nicolae Pavelean a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că vrea să le dăruiască liderilor PNL doi trandafiri galbeni fiindcă liberalismul a murit. ”Poate îi folosesc și ca să își schimbe sigla, că deja trec pe trandafiri” – a mai spus acesta.

„Eu am concluzionat un singur lucru, că PSD-ismul este o boală molipsitoare și, din păcate, PNL-ul se pare că a luat-o de foarte mult timp și nu mai poate scăpa de ea. În momentul de față, în PNL mai sunt doar 5-6 liberali. Restul sunt molipsiți de PSD-ism.

Practic, în PNL nu a mai rămas aproape nimic din liberalismul pe care îl știm noi. Și asta înseamnă că alternativa pentru stânga unită, așa cum se numesc ei acum, este una singură, o aveți aici – Alianța Dreapta Unită”, a explicat Nicolae Pavelean.

Acesta a vorbit și despre alegerile comasate, din iunie, pentru europarlamentare și locale:

„În primul rând, avem alegeri pentru primar într-un singur tur, ceea ce este clar un dezavantaj pentru democrație. În al doilea rând, avem aproximativ 3 luni la dispoziție ca să ne prezentăm candidații, să spunem oamenilor ce vrem să facem la nivel local și, colac peste pupăză, trebuie să mai spunem și ce vrem să facem la nivel european. Asta înseamnă că o să îi bulversăm total pe oameni în aceste trei luni”.

Consilierul local a mai spus că vrea să ofere doi trandafiri galbeni, în semn de condoleanțe, liderilor PNL fiindcă liberalismul a murit.

”Poate îi folosesc și ca să își schimbe sigla, că deja trec pe trandafiri”, a mai spus Pavelean.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Liberalismul a murit, stanga isi linge degetele si sta la panda, dar a inviat extremismul.
    Asa ca vom vota cu IORGA ca om capata un jinars mai bun.
    Hic !

  2. Motto:
    „Nu v-ajute Dumnezeu sfântul !”
    (Liviu Rebreanu- Proștii)

    PNL și PSD, aceeași mizerie. Codul Electoral prevede că alegerile în România se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului. De asemenea, etăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, afiliere politică, origine socială, în condiţiile legii.
    Numai că PNL si PSD au decis să meargă pe comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale si mai ales cu liste comune la europarlamentare ceea ce contravine prevederilor Codului Electoral cu privire la votul liber exprimat. Cum poate un alegător simpatizant al PNL să-şi exprime liber votul pe o listă comună cu PSD şi invers ? Este vorba de un aranjament politic meschin si nedemocratic.
    De fapt, PNL nu mai există . Decaderea liberalilor a început încă de la acel congres de pomină din 25 septembrie , 2021 când, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, s-au adunat la Romexpo, claie peste grămadă, în ceea ce ar putea fi numită mai degrabă o menajerie politică isterică și incontrolabilă, in care cel mai înverșunat dintre ei a fost Rareș Bogdan, care aproape și-a pierdut complet cumpătul într-un discurs mai mult urlat, decât vorbit, a răgnit până a răgusit „Florin Cîțu- presedinte”!
    (Vezi: https://m.facebook.com/4media.INFO/videos/tr%C4%83d%C4%83torul-rare%C8%99-bogdan-florin-c%C3%AE%C8%9Bu-pre%C8%99edinte/328652985724586/
    Ulterior s-a produs apropierea de PSD, desi Partidul Național Liberal avea o decizie statutară a Biroului politic Național prin care practic se interzice orice colaborare cu PSD.
    Asadar, groparul PNL este Klaus Iohannis, cel care, pentru linistea lui, a adus PSD la Guvernare ceea ce a dus la ruperea partidului, prin care adevăratii liberali au părăsit partidul si au infiintat o noua formatiune „FortaDreptei” care militeaza pentru o guvernare liberală de dreapta.
    De altfel Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și politician cu greutate în PNL, a identificat cu ceva timp in urma, trei motive care au făcut ca PNL să piardă politic:
    – Primul motiv a fost „festivalul democrației”, adică schimbarea pe bandă rulantă a președinților partidului, mai întâi Ludovic Orban, apoi Florin Cîțu. Semnalul schimbărilor a fost dat mereu de președintele Klaus Iohannis. Mari controverse a stârnit și preluarea conducerii partidului de către Nicolae Ciucă, mai ales că el e general în rezervă, deci nu avea nici o legătură cu liberalismul și până să ajungă senator pe listele PNL practic n-a avut nici o tangență cu acest partid.
    – Al doilea motiv se referă la alianța cu PSD. Și aceasta a fost decisă tot de Iohannis, fapt pe care chiar președintele l-a recunoscut.
    – A treia cauză este performanța slabă a guvernării cu Nicolae Ciucă premier pentru care PNL are acum probleme.
    Referitor la devansarea alegerilor locale si cuplarea lor cu cele europarlamentare este vorba tot de o manevră ploitică ieftină care nu aduce nimic bun atâta timp cât nu s-a făcut nimic pentru o reorganizare administrativă, desi cele două partide se află de mai bine de 2 ani intr-o coalitie de guvernare.
    Reforma administrativ-teritorială se poate face acum printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    De asemenea, in România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
    In acest caz, Ilie Bolojan, președinte CJ Bihor vine cu urmatoarea solutie: „Primăriile care sunt gestionate prost ar trebui să fie lăsate să intre insolvență. Ori am avut de fiecare dată în acești ani ai guvernului în care primăriile care au acumulat arierate, au gestionat catastrofal activitatea au primit bani direct prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului de Finanțe pentru a li se șterge aceste datorii. Ori practic mesajul care este? Orice faceți cineva vă salvează”.
    (Vezi si: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf)

  3. Pnl este pe locul 2 cu 20% nu-ti face probleme ,ca nu scade sub acest procent. Vezi ca Aliata Dreptei la Bistrita are doar 2 partide: PMP si USR, FORTA DREPTEI a lipsit de la formarea ALIANTEI DE DREAPTA .

  4. Votam Simionca la primărie.
    Pe restul i am văzut de ce au fost capabili .
    Sa incercam și cu mai țineri nostri politicieni
    Sa nu-i asociem cu târfele bătrâne din politică, trebuie votat omul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...