2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Ni se vede urbanismul?! Doi primari, același dispreț față de oraș

Fotografia trimisă de un cititor ilustrează perfect felul în care interesul economic al unora au condus urbanismul și dezvoltarea Bistriței în ultimii 20 de ani. O antenă GSM pusă moț pe ruinele unui monument arheologic de importanță locală, prima cetate a Bistriței, și un bloc cu 10 etaje ridicat într-o zonă unde se vede cu ochiul liber că regimul de înălțime era unul de case. Haos și dispreț față de Bistrița și bistrițeni, în formă continuată și vizibil din avion…

„Apropo de construcții odioase și autorizații eliberate aiurea pe Dealul Târgului. Priviți acest bloc ridicat aiurea între case. Cât de urât arată acolo…”, ne scrie cititorul Bistrițeanul.ro. Ei, și dacă fotografia ar fi surprins doar atât. În spate, în vârful de deal se vede însă și antena GSM pusă moț în ruinele primei cetăți a Bistriței.
Așadar, fotografia vorbește și despre două administrații diferite, cu același dispreț față de urbanism, legi și bistrițeni. Antena a fost autorizată și montată în anul 2004, când primar al Bistriței era Vasile Moldovan (Partidul Democrat). Susținut de consilierii locali de atunci, n-a avut nicio problemă în a da autorizația de construcție pe ruinele fostei cetăți fortificate a Bistriței, cea mai mare din Transilvania. Au trecut 16 ani de atunci și nimeni n-a mai putut repara aberația, antena e tot acolo și astăzi. Mai multe despre acest subiect puteți citi aici: https://www.bistriteanul.ro/foto-una-dintre-cele-mai-odioase-decizii-ale-primariei-bistrita-un-reper-al-rusinii/
Tot în mandatul lui Vasile Moldovan au fost date și primele autorizații de construire a blocurilor în zone de case, unde regimul de înălțime, conform legilor urbanismului, nu ar fi trebuit să fie depășit, pentru esteticul zonei respective, dar și pentru a respecta liniștea, confortul, dar și investițiile bistrițenilor care au dat bani pentru a sta, de exemplu, pe o stradă liniștită, cu case.
În cele trei mandate ale lui Ovidiu Crețu nu doar că nu s-a stopat construcția de blocuri în zone cu case, s-au eliberat zeci de astfel de autorizații, distrugând liniștea bistrițenilor și urbanismul în tot orașul. E plin de străzi cu case pe care s-a distrus aliniamentul și liniștea bistrițenilor, care visau un trai liniștit la casă, cu blocuri de câteva etaje ridicate fără nicio o noimă fix între două case. Și dacă ar fi doar problema estetică. Ulterior au apărut probleme și scandaluri pe locurile de parcare, apoi s-a dovedit că rețeaua de canalizare gândită pentru străzi cu case nu poate face față și unor blocuri, astfel că probleme cu înfundarea canalizării sunt peste tot. Un haos și o stare de nervozitate care durează de ani de zile, girate și întreținute fix de cei votați să ne asigure liniștea și confortul în oraș.
Nu a calculat încă nimeni câți bani au pierdut bistrițenii care și-au investit economiile sau au luat credite pentru a locui în liniștea și confortul unei case, pe o stradă liniștită, și apoi și-au văzut visele și investiția spulberate de autorizarea unui bloc în vecini.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...