-0.7 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Ne îndoapă cu medicamente! „Este aberant ce se întâmplă, la ora actuală, în farmacii”

În mediul rural se deschid farmacii private fără număr, în anumite localități, deși puterea de cumpărare aici este foarte scăzută. „Dar nu poți să supraviețuiești ca farmacie, dacă nu ai un anumit rulaj. Ceea ce se întâmplă în farmaciile de stat este total diferit de ceea ce se întâmplă în farmaciile private. Noi, la medicamente avem un adaos stabilit de stat, de maxim 20%, în funcție de prețul medicamentelor”, a avertizat Mirela Cârcu, farmacistă și președinte la Organizația de Femei ALDE Bistrița-Năsăud.

De aproape un an și jumătate, se fac demersuri în Comisia de Sănătate, pentru a schimba legea și pentru a face un amendament, a mai precizat Mirela Cârcu, într-o conferință de presă, subliniind că ar trebui introdus criteriul de populație și în mediul rural.

Ar trebui să existe și în mediul rural câte o farmacie la 4.000 de locuitori, însă în unele localități – precum Maieru, unde sunt aproximativ 7.000 de locuitori, cu tot cu cei din Anieș – există deja 5 farmacii, în timp ce alte localități, cum este Chiochiș, nu au nicio farmacie…

Criteriul va permite o repartizare uniformă a farmaciilor în toată țară, pentru că sunt sate și localități fără nicio farmacie, inclusiv în Bistrița-Năsăud. Nu mă ajută pe mine personal, dar va fi un sprijin pentru cei care vor înființa pe viitor farmacii”, consideră Mirela Cârcu.

Ca la noi, la nimeni: În România lucrurile s-au degradat foarte mult

În nicio țară din Europa nu se întâmplă așa ceva… Criteriul de populație a existat permanent. E vorba de oameni bolnavi, farmacia are un alt rol, nu este un magazin… Ori, în România, lucrurile s-au degradat foarte mult. În spatele multor farmacii nu mai sunt farmaciști, ci câte un om de afaceri, câte un întreprinzător sau – cunosc un caz – un măcelar…!

Dacă farmaciile ar fi conduse cu adevărat de farmaciști, ar avea alte principii. Farmacia înseamnă altceva. Scopul nostru nu este să facem vânzări, în farmacie se consiliază pacientul, iar rolul meu ca și farmacist nu este să-l înfund cu medicamente, ca să-mi fac un rulaj. Este aberant ce se întâmplă la ora actuală pe piața farmaceutică…”, a mai precizat Mirela Cârcu.

Ne îndopăm cu medicamente…

Există farmacii din anumite lanțuri farmaceutice în care pacienții intră cu o rețetă, dar li se spune că trebuie să ia și aia, și aia… Iar în final omul iese cu o plasă de medicamente. Pentru că acei specialiști sunt plătiți în funcție de target. „Acesta e rolul unui specialist în farmacie? El nu se va mai gândi niciodată să-l consilieze pe pacient, se va gândi că trebuie să-și facă targetul, pentru că are nevoie de bani… Este dureros, dar este o realitate care există…”, a mai spus Mirela Cârcu.

Mai ales la țară, oamenilor trebuie să le explici, durează uneori și câte 10-15 minute să vorbești cu ei… Ar trebui să terminăm cu volumul de vânzări, lucrurile trebuie schimbate în domeniul farmaceutic. Trebuie să existe mai multă colaborare între Colegiul Farmaciștilor și Comisia de Sănătate. Iar lucrurile acestea trebuie cunoscute, pentru că s-au ascuns de mult timp și, din păcate, ne îndreptăm spre un drum total greșit. Să sperăm că demersurile pe care le-am făcut către Comisia de Sănătate, nu doar eu, ci și de alți colegi de-ai mei, vor fi auzite și se va schimba ceva în domeniul farmaceutic…”, a conchis Mirela Cârcu, președintele Organizației de Femei ALDE Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...