1.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Ne civilizăm cu forța: Vom avea cartele pentru gunoi și pubele cu „microcipuri care citesc tot”!

Se dau toate peste cap, în legătură cu deșeurile din Bistrița: pe când s-au obișnuit că plătesc pentru gunoi în funcție de numărul de persoane, o ordonanță a schimbat din nou mersul lucrurilor. Din iunie, bistrițenii care locuiesc la case vor primi pubele cu microcipuri. Ceilalți, de la bloc, își vor goli gunoiul cu ajutorul unor cartele…

Ordonanța 74 aprobată prin legea 31, la sfârșitul anului modifică prevederile referitoare la deșeurile menajere: „Pentru cetățenii din România, începând din luna iunie, nu mai merge tariful pe persoană. Plătești după cât produci, după cât arunci la gunoi… Pe când am stabilit că o familie din Bistrița, din mediul urban sau rural, în funcție de numărul de persoane, plătește o anumită sumă pe lună – deja trebuie să ne gândim foarte serios și destul de constrânși de timpul scurt – cum procedăm și cum implementăm prevederile acestei ordonanțe…

Cetățenii trebuie să știe și să conștientizeze, că – cu cât produc mai mult deșeu umed care se depozitează pe groapa de gunoi – cu atât mai mult vor plăti – a precizat ioan Țintean.

Vicepreședintele Consiliului Județean nu este convins că se va reuși implementarea noilor prevederi chiar din luna iunie, dar va trebui să ne străduim, pentru că ar fi vorba de norme europene.

Interesul este să reducem cât se poate de mult cantitatea de deșeuri umede și să crească foarte mult fracția uscată. Asta prin stimularea prin preț… Unitățile administrative teritoriale vor fi chiar stimulate financiar – ne asigură Ioan Țintean.

S-a descoperit și o soluție salvatoare!

Pentru zona rurală și cei din mediul urban care locuiesc la case – Consiliul Județean va plăti 74.000 de pubele galbene cu microcipuri, din fondul de investiții și dezvoltare. Aceste microcipuri vor transmite informațiile referitoare la gunoi prin mașina care golește pubela – automat la Supercom.

Dacă o familie va duce pubela de 240 de litri la poartă, de două ori pe lună – ea va fi cipată de două ori pe lună și va plăti în mod corespunzător pentru că și-a golit  pubela de două ori pe lună.

La fel se va întâmpla și cu actualele pubele negre pentru fracția umedă. Pe ele se va introduce microcipul cât o monedă de 50 de bani. Pubelele galbene cu microcipurile și instalația care va fi pusă la operatorul de salubritate 2 milioane de euro și ceva, plus TVA… Cipul va citi tot! Și cât e de grea pubela, și de câte ori a fost golită… Prin programul care se intalează pe el va conține toate operațiile necesare…”, a mai explicat Ioan Țintean.

În pubelele galbene se vor depozita peturile, deșeurile de plastic și metal. Hârtia și cartoanele ar trebui duse în continuare la containerele semi-îngropate: „Pentru că nu putem scăpa de pacostea asta până în 2021…”, a admis Ioan Țintean, invocând prevederile vechiului contract în urma căruia acestea s-au și amplasat.

Bistrițenii care locuiesc la blocuri – vor primi cartele care să înregistreze cantitatea de gunoi produs și aruncat – a mai explicat Ioan Țintean.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...