-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Năsăudul devine „eco friendly”, după ce calcă pe urmele Bistriței și Becleanului

Potrivit ministrului Dezvoltării, bistrițeanul Daniel Suciu, următorul pe lista orașelor care face pași să devină „eco friendly” este Năsăudul. Cu 4,5 milioane de euro, autoritățile locale vor cumpăra autobuze electrice și vor amenaja peste 30 de stații de așteptare.

Năsăudul se pregătește să își dezvolte transportul în comun. Şi nu oricum, ci cu autobuze electrice. Potrivit ministrului Dezvoltării, Daniel Suciu, nu mai puțin de 4,5 milioane de euro vor fi folosite pentru a schimba fața orașului și mobilitatea cetățenilor.

Vor fi achiziționate 5 autobuze electrice, 3 mici de 11 locuri și două mari, de 26 de locuri. Va fi construit un depou aferent transportului local de călători, inclusiv cu infrastructura tehnică aferentă. Vor fi amenajate 32 de stații de așteptare și va fi creat inclusiv un sistem de management al traficului și e-ticketing.

De asemenea, tot în cadrul acestui proiect va fi reabilitată partea carosabilă pe 7 străzi din oraș.

Năsăudul nu este primul oraș care vrea să reducă poluarea cu ajutorul autobuzelor electrice. Și autoritățile locale din Bistrița, dar și din Beclean au astfel de planuri.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.