2.9 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

”Mulțumesc, UPU Bistrița” – mesajul transmis de soția unui pacient tratat ”impecabil, cu amabilitate şi profesionalism”

Un bărbat, cetățean francez, a ajuns astăzi la UPU Bistrița. Modul în care a fost primit și tratat l-au făcut să aprecieze sistemul medical din Bistrița. ”Mulțumesc, UPU Bistrița, pentru că l-ați tratat impecabil, cu amabilitate și profesionalism!” – e mesajul transmis de soția acestuia.

Marc Michel Vinay este cetățean francez, care locuiește de ceva vreme în Livezile. Anul trecut a suferit o operație pe cord deschis, în Franța.

Astăzi, bărbatul a suferit un pușeu de hipertensiune, așa că a sunat la 112 pentru ajutor. Echipajul SAJ care a ajuns la domiciliul său a decis, dată fiind operația recentă suferită, să-l transporte la UPU SMURD Bistrița.

A fost tratat la UPU și apoi lăsat acasă, cu tratament. Atât el, cât și soția sa, au rămas impresionați de sistemul medical. Iar soția acestuia a decis să mulțumească online celor de la UPU Buistrița.

Țin să vă împărtăşesc din experiențele trăite de mine în contact cu serviciile medicale. Deşi am o vârstă onorabilă, nu am fost niciodată dezamăgită de felul în care am fost tratată sub aspect medical şi uman.

Astăzi soțul meu a ajuns cu ambulanța la UPU Bistrița din cauza unui puseu de tensiune şi vreau să spun că toate cadrele medicale care s-au ocupat de soțul meu, Marc Michel Vinay, şi care m-au ținut permanent la curent cu procedurile s-au purtat impecabil, cu amabilitate şi profesionalism. Nu dau nume, din păcate, pentru că nu le-am reținut pe toate şi nu vreau să omit pe cineva. Mulțumesc, UPU Bistrița!” a scris Geta Maria Vinay pe Facebook.

CE s-a întâmplat la UPU SMURD Bistrița

Geta Maria Vinay este mama Anei Dragu, managerul centrului ”Micul Prinț” pentru copiii cu autism. Aceasta a oferit informații ”din interior”, despre cum au decurs lucrurile la UPU Bistrița.

Mama m-a sunat azi de lângă ambulanță. Soțul ei a făcut un puseu de hipertensiune și, cum este operat de anul trecut pe inimă și are un triplu bypass, medicii de la Serviciul de Ambulanta Județean Bistrita-Nasaud au recomandat transportul la spital la Upu Smurd Bistrița.

N-am trecut pe acolo de când s-a renovat, dar am ajuns acum, cu sufletul la gură, să fiu cu ea cât timp soțul ei, care nu vorbește românește, e examinat înăuntru. Limba nu a fost o problemă! Cardiologul, dr. Meșter, vorbea fluent franceză pentru că a făcut studii în Franța.

Am văzut că sunt oameni cu tot felul de experiențe la spital, însă, iată experiență lor:

  • O ambulanță care a ajuns la timp și, dincolo de profesionalism, oamenii s-au purtat extrem de frumos cu ei.
  • Preluare rapidă în UPU. Într-adevăr, nu am văzut cât am stat acolo un aflux de ambulanțe cu victime din diverse accidente. Deci nu era aglomerație la ora la care au ajuns ei.
  • Asistenți medicali care ieșeau efectiv la 5 minute să verifice dacă starea cuiva s-a agravat și să anunțe aparținătorii de starea pacienților.
  • Examinările de specialitate, analizele și alte consultații au durat doar 3h.

În tot acest timp mama, îmbrăcată ca vai de ea, așa cum a prins-o necazul, nu a încetat să se minuneze de atenția, grija și profesionalismul cu care au fost tratați amândoi.

Ca fapt divers, Marc Michel Vinay a fost operat pe cord deschis în Franța anul trecut. E cetățean francez, deci cunoaște și alt sistem medical. A ieșit pe picioarele lui din spital surprins extrem de plăcut de tratamentul pe care la primit și condițiile mult peste majoritatea clinicilor private din Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita.

Hai să vedem și părțile bune, și eforturile de îmbunătățire a serviciilor medicale în BN.
Mulțumim tuturor!” a scris Ana Dragu pe Facebook.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...