3 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Motivul pentru care primarul Turc nu mai vrea audit: acum știe ce se întâmplă în primărie

Întrebat la ultima ședință de CL de ce nu a mai făcut un audit intern în instituție, primarul Ioan Turc a precizat că după atâta timp de la preluarea mandatului deja știe ce se întâmplă în Primăria Bistrița și nu mai are nevoie de audit.

Primarul Ioan Turc a comandat un audit intern chiar în primul său an de mandat. Administratorul firmei la care a apelat Primăria Bistrița avea însă mici probleme penale, astfel că municipalitatea a renunțat la procesul de control. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

Întrebat la ultima ședință de Consiliu Local de ce nu s-a mai făcut totuși un audit, primarul Ioan Turc a explicat:

 „Am avut nevoie de audit la preluarea mandatului. Acum sincer nu mai am, pentru că știu ce se întâmplă în primărie. Din păcate, licitația a fost câștigată de către o societate comercială al cărei administrator era urmărit penal pentru infracțiuni în legătură cu exercitarea obiectului de activitate al societății. Nu puteam continua. A fost un schimb de adrese, de scrisori între primărie și administratorul respectiv, care a înțeles că nu e bine să își complice situația perseverând în a presta servicii pentru Primăria Bistrița. Ce veridicitate ar fi avut un raport întocmit de un asemenea administrator?”.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Primare, n-ai habar pe ce lume esti tu, darmite ce se întâmpla pe tarlaua ta numita pompos primarie.
    In realitate sunteti doar o adunatura de incapabili care ati dus orasul înapoi în timp cu 20 de ani.
    Te-ai mai plimbat prin oras ca sa vezi în cel hal arata?
    Sau ti-e frica sa iesi printre oameni ca sa nu-ti iei flegme în figura?

  2. Ha,ha,ha….înseamnă că totul e roz în primărie???:)))), păi dacă știe cum stau lucrurile și nu a luat nici o măsură, înseamnă că este complice. Dacă tăcea filozof rămânea!

  3. F
    Firma aia de audit care spuneți că e cercetată penal nu putea fi verificată înainte de către mai marii juriști pe care ii aveți?
    Trebuia să se ajungă aici?
    Sau sunt prea ocupați cu procesele împotriva propriilor angajați?
    De rasu- plansu

  4. Ce audit?
    A încărcat organigrama cat a vrut, ce reduceri de personal?
    Uitați va pe site ul primăriei s au mai scos vreo 20 posturi la concurs, doamne ferește post la direcția de turism, post la direcția cu proiecte europene.
    Nu vă este rușine?
    Posturi de stat de geaba și încasat bani.
    N am văzut posturi în directiile grele, doar mai sunt câteva pile de angajat.
    N ai făcut absolut nimic din ce te ai lăudat , ai încărcat organigrama cu tăietorii de frunze și din păcate suferă și cei ce nu merita.
    Consilieri personali unu și unu care în afară de făcut poze nu știu pe ce lume trăiesc.
    N ai un consilier bun, un arhitect care sa te tragă de mânecă că orașul arată aproape ca Ucraina.
    Un jurist bun nu unul care doarme și sta închis în birou iar actele noastre zac cu săptămânile la el el iar puzurile la arhitecta specialista sefa.
    Asta este auditul?
    Luați atitudine până nu e prea târziu sau n aveți curaj să i deranjați?
    Ne am saturat sa ne plimbam la primărie zile in șir.
    Directorul de la patrimoniu e in plop dar e bun de aburit oamenii.
    Vai de ea primărie, fiecare merge la serviciu când vrea , nici un Dumnezeu, dacă la ora 8 dimineață cauți pe cineva nu găsești aproape pe nimeni nu mai zic după program dacă n ajungi la timp ,degeaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...