Virgil Hoza, pompier în cadrul ISU Sîngeorz Băi, a decedat în vara anului 2023. Acesta fusese găsit în casă, cu o tăietură în zona gâtului. Părinții lui însă nu își găsesc liniștea și cer disperați reevaluarea cazului. Săptămâna viitoare, avocatul familiei va cere judecătorilor completarea urmăririi penale.
La începutul lunii iulie 2023, moartea unui pompier originar din Maieru a întristat întreaga comunitate. Acesta a fost găsit de soția sa, în casa din Feldru, unde locuiau, cu o tăietură în zona gâtului.
Echipajele medicale au reușit să îi oprească hemoragia și a fost transferat, cu elicopterul, la o clinică de specialitate din Mureș.
Pompier de la stația ISU Sîngeorz Băi, găsit în casă cu tăietură în zona gâtului
După o săptămână de stat în spital în comă, Virgil Hoza a murit, la doar 27 de ani. Acesta a lăsat în urma lui o soție îndoliată, cu care era căsătorit din 2016, dar și doi părinți, două surori și un frate sfâșiați de durere.
A fost condus pe ultimul drum în 20 iulie, unde colegii și comunitatea l-au deplâns pe cel ce a ajutat la salvarea atâtor vieți.
Părinții cer disperați reanalizarea cazului
La aproape doi ani de la acea cruntă zi, părinții lui Virgil încă nu și-au găsit liniștea sufletească. Moartea fulgerătoare a fiului lor cel mai mare i-a luat pe toți prin surprindere. Mai mult, întregul caz a lăsat foarte multe semne de întrebare la care nu s-au oferit încă răspunsuri. Acesta este și motivul pentru care săptămâna viitoare, avocata familiei va cere Tribunalului Bistrița – Năsăud infirmarea ordonanței de clasare.
”Părinții nu pot să creadă că fiul lor s-a sinucis. Sunt prea multe semne de întrebare, prea multe lucruri care nu au nicio logică și sunt în contradicție cu probațiunea administrată până în acest moment în cursul urmăririi penale și cu ce știau ei despre Virgil. Și atunci ei vor să fie dovedit clar dacă a fost sinucidere sau a fost altceva. Dosarul a fost clasat, ca atare, singurul remediu procesual care ne-a rămas este de a solicita deființarea ordonanței de clasare și completarea urmăririi penale” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, av. Bianca Ureche.
În urma analizei superficiale a cazului, conform spuselor avocatei familiei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de ”determinarea sau înlesnirea sinuciderii”.
Familia, prin av. Bianca Ureche, va cere o justificare clară a raționamentului de clasare a dosarului ca fiind un caz de sinucidere. Mai mult, se dorește reanalizarea raportului medico-legal de necropsie și audierea medicului chirurg care a încercat, la Mureș, să repare plaga cu care Virgil Hoza a ajuns pe masa de operație.
Astfel, prin dispunerea unei noi expertize medico – legale, s-ar putea răspunde la cel puțin 12 întrebări esențiale care stau la baza distingerii dintre o plagă auto-produsă și una produsă de către altcineva.
Totodată, se va cere audierea polițiștilor care au intervenit la caz și a întregului echipaj medical ajuns acasă la Virgil, aceștia fiind primii care au ajuns la crunta scenă.
Un alt aspect pe care avocata îl va aduce pentru a motiva dorința de completare a urmăririi penale sunt lipsa din probatoriu a unor obiecte esențiale investigației, cât și existența unei suspiciuni de modificare a scenei pentru a masca adevărata natură a decesului.
”În multe cazuri, dispunerea efectuării unui raport de analiză comportamentală este esențială în a stabili dacă o persoană a putut recurge la un act suicidal sau nu. De aceea, vom formula și o astfel de cerere. Deoarece, cum spuneam, părinții lui Virgil nu pot să creadă că fiul lor s-a sinucis. Dar sunt deschiși să accepte și acest adevăr, dacă în urma analizării corecte a tuturor datelor, se stabilește clar că așa a fost. Până atunci, facem tot ce ne stă în putință să răspundem la marile întrebări care se ridică în jurul acestui caz!” a concluzionat av Bianca Ureche.
Reporterii Bistrițeanul.ro au analizat motivele avocatului și au găsit patru mari semne de întrebare care se ridică legat de moartea suspectă a celui ce a fost pompier, Virgil Hoza, întrebări pe care vi le vom face cunoscute în următorul articol.