„…Eu nu-mi cunosc mireasa. Se vede că e bună, cuminte și cultă dar mi se pare o păpușă rece de ceară nesimțitoare. Nu văd voința, nu văd viața, dar dacă așa cer formele și bontonul, nu știu ce să zic…” se lamenta un bistrițean în legătură cu viitoarea mireasă, într-o căsătorie „aranjată” de mama soacră, prin 1898, la un bal…
Faptul că balurile erau un prilej în care părinții aranjau căsătoriile – este descris într-o fermecătoare nuvelă publicată în Revista Ilustrată, în 1898, care descrie admirabil atmosfera unui bal desfășurat acasă la o viitoare mireasă. Gândurile și sentimentele celor doi protagoniști sunt prezentate cu un farmec aparte: „…Eu nu-mi cunosc mireasa. O văd că e frumoasă, de mai frumoasă nu-mi pot închipui o femeie. Se vede că e bună, cuminte și cultă dar mi se pare o păpușă rece de ceară care totdeauna e rece și nesimțitoare, nu văd voința, nu văd viața și nu știu ce să zic… dar așa cer formele, așa cere bontonul…” se lamenta un viitor mire bistrițean în legătura cu jumătatea aleasă de părinții săi.
Dar nici mireasa nu era mai încântată de aranjament: „… eu nu pot să mă simt așa fericită, după cum îmi închipui fericirea unei mirese, pentru că eu încă nu îmi cunosc mirele – nu știu ce caracter are, căci numai trei cuvinte am schimbat cu el. La bal mi l-a prezentat mama, a vorbit mama. M-a cerut, s-au învoit cu mama… mi-a sărutat mâna și astfel am fost logodiți, iar în seara asta vor urma festivitățile. Asta a fost tot, încolo a vorbit cu mama… dar mă supără faptul că sunt tratată ca o mașină fără voință…”
Cine să bage în seamă, însă, asemenea lamentații nesemnificative, când gazda se înfățișa oaspeților cu „îmbrăcată în rochie neagră, de pluș, tare decoltată, dar bogat cusută cu fir și mărgele și încărcată de bijuterii – ca o regină…”?
Cronicarii vremii subliniază și faptul că doamna gazdă ținea în mâna stângă „un evantai legat de mijlocul ei bine format printr-un lanț masiv de aur, încheiat cu o copcie de briliante…” iar logodnica era atent studiată și descrisă ca fiind „înaltă și zveltă ca o silfidă, cu păr blond, ochii negri și mari, în rochie albă de fulard iar la brâu are un buchet de garoafe…”
În rest – „potop de lumină pe tot locul. Perdelele de pluș și mătase, de dantele și broderie fină sunt date elegant la o parte pentru ca toți cei care se preumblă pe stradă să poată vedea eleganța și luxul, binele, belșugul și fericirea din frumoasa vilă…”
Atunci când balurile nu se țineau acasă la cineva – intrau în scenă localurile celebre ale Bistriței: „Casina” de pe Odobescu (actualul sediu al Bibliotecii Județene), Cercul Militar sau faimoasele restaurante ale Bistriței precum Centralul, Braedt, Bombardir, Hofmann sau terasa Hotelului „Konig von Ungarn” de pe pietonal dar și Sala mare a Gewerbeverein-ului (imobilul în care a funcționat Casa de cultură înainte de renovare) erau cele mai vânate locuri în care bistrițenii petreceau și chefuiau dănțuind până în zori și – aproape întotdeauna – balurile începeau cu spectacole artistice, concerte sau mici piese de teatru…
Sursa & foto: Elena Pleniceanu, Modă și baluri în Bistrița, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, articol publicat în Revista Bistriței Nr. XXVII, editată de Complexul Muzeal Bistirța-Năsăud
