Dacă noi ne dăm de ceasul morții încercând să ne rezervăm locuri la cele mai bune petreceri de sărbători și pregătindu-ne cu grijă vestimentația – la fel stăteau lucrurile și cu bistrițenii anilor 1900: la balurile de altă dată participau doar cei care își puteau procura biletul de intrare și ținuta adecvată iar familiile intrau într-o competiție acerbă.
În a doua jumătate a secolului 19, în Bistrița serbările, balurile și reprezentațiile teatrale adunau întreaga comunitate, indiferent de vârstă, situație materială sau socială. Acestea se desfășurau după reguli stricte, cunoscute și respectate de toți.
Cu ochii pe fete, ca pe butelie…
Spre tristețea celor mai tineri – multe dintre reguli se refereau la felul în care părinții și bunicii își puteau păzi odraslele.
În familiile cu pretenții exista o etichetă strictă – fetele de familie erau atât de protejate încât rareori părăseau casa fără însoțitoare iar în timp ce prin Europa occidentală această etichetă a devenit, odată cu trecerea timpului, mai relaxată – la Bistrița era păstrată cu sfințenie și strictețe…
Balurile și concertele erau găzduite de elita societății cu un anumit potențial economic și standard social. Atunci când își puneau la dispoziție spațiile pentru un bal – gazdele câștigau enorm în notorietate, fiind asaltate de o mulțime de comentarii elogioase.
Concurență acerbă și vestimentație obligatorie
De altfel, la balurile publice organizate în Bistrița aveau voie să participe numai cei care își puteau procura biletul de intrare și ținuta adecvată. Familiile intrau într-o competiție acerbă: persoane de toate vârstele frecventau sălile de dans pentru a-și îmbunătăți aptitudinile de dansatori, pentru că lista dansurilor nu era deloc scurtă și se mărea la fiecare întoarcere din străinătate a diverșilor călători sau turiști.
Unul din dansurile adoptate pentru seratele dansante a fost și „Romana”, dans răspândit rapid în toată Transilvania: „Jocul Romana s-a compus în casele proprie ale lui Iacob Mureșianu, în localul unde se află azi Redacțiunea ziarului Gazeta Transilvaniei. S-a jucat prima dată în iarna anului 1850, la Balul din Brașov aranjat de întemeietorul în folosul Reuniunii femeilor române de acolo…” se menționează într-un număr din 1898 al Revistei Ilustrate din Bistrița.
Scopul petrecerilor – să aranjeze căsătorii
Balurile aveau scopuri precise: erau organizate pentru momentele de dans dar și pentru ca tinerii să-și afle zestrea și perechea, să se logodească sau chiar să stabilească data nunții, în timp ce vârstnicii se distrau cu mâncăruri și băuturi alese sau cu jocurile de noroc la modă în acele timpuri…
Considerate o adevărată instituție de socializare, balurile dădeau tonul noilor tendințe: imaginea în societate era primordială – domnii erau obligați să-și însușească în mod corespunzător mișcările de dans iar domnișoarele trăiau doar cu grija de a afișa mereu o nouă garderobă…
Balurile de caritate organizate pentru strângerea unor fonduri erau și ele la mare căutare. „Fiecare Asociație avea balul ei, abia ajungeau duminicile, în timpul carnavalului pentru ca toate balurile să aibă loc. Exista un bal al pompierilor, al asociației meseriașilor, al asociației calfelor, al negustorilor, al sportivilor, al femeilor, al corului de feciori, al studenților și așa numitul bal al clasiciștilor pentru tineretul din școli… Toamna, când se făcea recrutarea, era balul recruților. Balurile aveau loc în sala mare a restaurantului orașului. De la miezul nopții la ora 1 era pauza de dans, „pauza de odihnă”, când musafirii năvăleau în sala vecină, unde se servea mâncarea și băutura…” scrie Elena Pleniceanu, în Revista Bistriței numărul XXVII.
Oamenii mai săraci rămâneau în sala de dans și serveau din pachețele, ce își aduceau de acasă iar după această pauză, urma momentul „Damenwahl”, alegerea doamnelor, când ele aveau voie să invite orice băiat la care râvneau la dans. Petrecerea continua și ținea până dimineață, iar îna fară de vals și polkă se mai dansau și cadriluri…
Sursa: Elena Pleniceanu, Modă și baluri în Bistrița, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX, articol publicat în Revista Bistriței Nr. XXVII
