1.6 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

FOTO/VIDEO – De vorbă cu sculptorul Mircea Mocanu, în atelierul din Nețeni: „Am propus asta celor care vor. La asta mă pricep”

Departe de lumea dezlănțuită, la câțiva kilometri de Bistrița – mai precis satul Nețeni (comuna Mărișelu), în care trăiesc acum doar 7, 8 suflete – sculptorul Mircea Mocanu și-a amenajat atelierul de creație.

Mircea Mocanu a cumpărat la Nețeni o casă veche pe care a restaurat-o și a transformat-o într-o adevărată casă de creație. Și-a amenajat în spatele casei o mică turnătorie, urmând ca tot aici să amenajeze în curând, și o galerie de artă. Face în fiecare zi naveta de la Bistrița la Nețeni, unde muncește la diverse lucrări.

În clasa a IX-a, am turnat un bust Mihai Eminescu în curtea părinților mei din Dorobanțu, DobrogeaL-am turnat cu taică-meu în ciment, l-am pus pe un soclu… Eram fascinat de Eminescu. Ne „băteam” la școală care știe mai multe versuri din Luceafărul… A apărut un articol despre statuia mea, într-un ziar local. L-a citit inclusiv un preot de la Biserica Sfântul Andrei din Dobrogea… A venit la părinții mei și le-a spus că vrea și el un Eminescu, pentru izvorul din zonă care poartă numele poetului”, ne-a povestit sculptorul Mircea Mocanu.

Preotul s-a și întâlnit la Bistrița cu sculptorul Mircea Mocanu, solicitându-i încă o statuie, și apoi încă una. Tot preotul respectiv a murmurat la un moment dat că fiecare școală din țară ar trebui să aibă o statuie a lui Mihai Eminescu.

Așa s-a înfiripat ideea proiectului Nici o școală fără Eminescu, prezentat la inaugurarea centrului Legacy din Beclean.

Poți să mănânci și pe genunchi, în grabă. Dar poți să mănânci și la o masă aranjată festiv, ca să-ți rămână momentul în suflet și să devină o amintire frumoasă”, a punctat sculptorul Mircea Mocanu. Artistul a admis că Eminescu poate fi sărbătorit oriunde, în orice sală de clasă. Dar având o statuie în școală, prezența marelui poet ar deveni mult mai vie și mai pregnantă în amintirea elevilor.

Sculptorul consideră că important este ca asemenea repere ale culturii românești să fie inoculate mai ales în rândul elevilor de gimnaziu din mediul rural. La sate nu există oportunitățile care le stau la dispoziție elevilor din orașe. Intrând zilnic în contact cu o statuie a lui Eminescu, sau având în fața ochilor câteva detalii importante ale biografiei sale, amenajate în preajma statuii – copiii ar reține toată informația mult mai simplu, argumentează Mircea Mocanu.

Artistul este conștient că școlile au probabil și alte probleme sau priorități. „Nu cred că va exista câte un Eminescu chiar în fiecare școală. Dar eu am propus acest proiect, pentru că asta este meseria mea. Alții care se pricep la altceva, să se ocupe de celelalte priorități. Eu mă adresez celor care își doresc așa ceva la ei în școală…”, a mai spus Mircea Mocanu.

Există și o pagină de facebook dedicată acestui proiect: Nici o școală fără Eminescu.

În prezent, în atelierul din Nețeni există – gata pregătite pentru amenajare – trei busturi ale lui Eminescu.

Cei care își doresc să ofere unei școli din județ un inedit cadou – nu trebuie decât să ia legătura cu artistul – AICI.  

Mai multe detalii despre proiectul „Nicio școală fără Eminescu” puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.