13.3 C
Bistrița
vineri, martie 28, 2025

Mini-vacanța de 1 Mai, pe șoselele din BN: Prinși conducând băuți, drogați și fără a deține permise

Polițiștii au depistat numeroase nereguli în trafic, pe timpul acțiunilor desfășurate în mini-vacanța de 1 Mai. Unii s-au urcat la volan deși consumaseră alcool sau droguri. Iar dintre aceștia, chiar și fără a deține permise de conducere.

În cele patru zile din mini-vacanța de 1 Mai, polițiștii au oprit 400 de autoturisme, pentru control. S-au aplicat 400 de amenzi în valoare de peste 103.000 de lei, s-au reținut 21 de permise de conducere și 17 certificate de înmatriculare.

Prinși la volan băuți, drogați și fără permise de conducere

Conform informațiilor făcute publice de polițiștii bistrițeni, s-au depistat numeroase nereguli. Unii au urcat la volan fără a deține permise de conducere. Iar alții, chiar și după ce au consumat alool sau droguri.

  • Un tânăr de 24 de ani din Bistrița a fost prins conducând deși nu deține permis. Testarea cu aparatul drugtest a indicat un rezultat pozitiv în cazul substanței amfetamină.
  • În Nepos, un bărbat de 64 de ani, din localitate, conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
  • Un șofer de 41 de ani, din Sîngeworz Băi, conducea prin localitate, băut fiind. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  • În Chiochiș, pe DJ 172A, un bărbat de 37 ani, din localitate, conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Totodată, testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
  • Pe Drumul Comunal 2B, în Cormaia, un bărbat de 38 de ani, din Feldru, a fost oprit de polițiști. În urma verificărilor a reieșit faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.
  • Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au depistat în flagrant delict, în Rodna, un șofer de 37 de ani, din localitate. Acesta conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului. Rezultatul indicat de aparatul etilotest a fost de 0,90mg/l alcool pur în aerul expirat”.
  • În data de 1 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs la intersecția Drumului Județean 173D cu Drumul Național 17, unde un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,49mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma accidentului, o pasageră a celuilalt autoturism implicat a necesitat transportul la spital.
  • Polițiștii bistrițeni au depistat în flagrant delict pe DJ 172G, în Orheiu Bistriței, un șofer de 33 de ani, din Grăniceri, jud. Arad, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.
  • Pe DJ 173, în Orheiu Bistriței, un tânăr de 26 de ani, din Unirea, conducea un autoturism cu numerele de înmatriculare provizorie, expirate din luna august 2022.
  • Un tânăr de 18 ani, din Năsăud, conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.
  • Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit la un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe Drumul Național 17C între Coșbuc și Telciu. Șoferul, un tânăr de 29 de ani, din Coșbuc, a fost testat pozitiv la consumul de alcool, rezultând valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat” se arată în comunicatul IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mobilier și detalii șic pentru casa ta?! Paravane Decorative Bistrița îți face orice, la comandă

Dacă ai idei trăznite în ceea ce privește amenjarea interioară sau un spațiu unde nu se...

Prime Burger, la 3 ani de când bucură bistrițenii: Vă mulțumim!

Acum trei ani de zile bistrițenilor li s-au adus, mai aproape de casă, burgerii delicioși de...

POLIMED și TeraSteel angajează operatori producție, Ideal Print caută graphic designer

TeraSteel caută Operatori producție în cadrul fabricii de panouri termoizolante, iar Ideal Print angajează Graphic Designer. STEWO PLAST Năsăud are disponibil un post de Asistent Producție. Noi locuri de muncă - la GB Instaplan, Clinica SANOVIL și Centrul Micul Prinț. Oferta completă, mai jos: