Mica romanță de Bistrița-Năsăud

Fiind băiet cinematografele cutreieram, iar prin anii ’80, la Scala în București, am văzut filmul Mica Romanță de 15 ori. Era unul din ultimele filme în care juca Laurence Olivier, pe care îl divinizam. Pe scurt, era un film ușor pentru adolescenți, în care un băiat și o fată, el sărac, ea bogată au fugit cu ajutorul unui bătrânel. Au fugit la Veneția să se sărute sub un pod, deoarece se spunea că sărutul de la 12 ziua îi va lega pe veci.

După ani și ani, la Bistrița, o domnișoară, Mica Oprea, a devenit prefect. Nu era săracă, n-avea grija pensiei, dar a fost împinsă spre gloria guvernamentală atât de PNL, cât și de PSD. Concret, a fost antrenată de PNL ca și consilier personal al primarului Bistriței, Ioan Turc, președinte PNL BN, și pusă în teren ca atacant central de PSD. Coaliția și-a făcut datoria, Mica, tehnocrat carevasăzică, prefect și Ioan Zăgrean, liberal, subprefect.

Nimeni nu și-a imaginat că sub titulatura de tehnocrat, empatia decedase din vremuri imemoriale. Dragostea față de semeni, față de conjudețeni era lipsă la apel, nu și pretenția de a fi domnișoară într-un context în care joci în politică si ea știm cum este.

Primul episod de lipsă a calității umane s-a derulat la începutul exodului vecinilor din Ucraina din calea războiului. Persoane fizice, ONG-uri au sărit in ajutorul oamenilor, au strâns alimente, i-au cazat, nu și reprezentantul Guvernului în teritoriu, eterna domnișoară Mica, aceasta dispărând precum fata din Mica romanță. Nu s-a dus la Veneția să se pupe sub pod, pentru că avea acasă propria-i oglindă. Guvernamentală, desigur. După o săptămână, subprefectul Ioan Zăgrean, sătul să aștepte indicații regizorale de la București, a început să încerce să salveze onoarea instituției.

Blamată pentru lipsa de empatie și de activitate ținută la secret, Mica s-a răzbunat pe angajații prefecturii și a început prigoana tehnocrației. Mulți angajați au plecat din calea frustrărilor domnișoarei. Prea mulți. Cum în politică larghețea înțelegerii feminității la pensionari se traduce și printr-o angajare la stat, așa pentru zile negre, Mica a rămas în funcție.

Pe 22 decembrie anul trecut, fostul prefect, Ovidiu Frenț, dar care și-a aranjat după tot un post în prefectură, omul care a prezis o mini-eră glaciară pentru a salva onoarea colegului de partid Ovidiu Crețu vizavi de construirea unei pârtii la 600 metri altitudine, a găsit de cuviință să ceară demisia domnișoarei Mica la depunerea coroanelor pentru Eroii Revoluției! Frustrarea unora nu ține nici de moralitate, nici de bun-simț, ci de un angajament subliminal că el ar fi fost mai bun decât domnișoara. Presa a amendat neprihănirea fostului prefect, mulți au sugerat că este sfârșitul politic al lui Frenț, dar a început să sape la statuia lui Mica, pentru a vedea… cât este de mică. Ca om.

O angajată a prefecturii ce se luptă cu o boală incurabilă a cerut o zi liberă pentru chimioterapie, fapt relatat de Bistrițeanul.ro. Răspunsul domnișoarei Mica a fost stupefiant: „Dar ce, ți-am dat eu cancerul?”. Uneori, te gândești dacă Putin nu este mic copil. Acum, domnișoara Mica și-a luat concediu. Nu știe ce este demisia, n-a plecat la Veneția, iar salariul și pensia curg.

Antrenorul Ioan Turc tace, PSD tace, iar golul din fruntea prefecturii lăsat de un tehnocrat „profesionist”, vorba președintelui PNL BN, arată că reprezentantul guvernului în teritoriu este o himeră.

Desigur, Mica romanță se termină cu bine. Cu jurămintele adolescenților pentru o dragoste eternă, nu înainte ca Laurence Olivier să fie bătut de anchetatori ca să divulge locul unde se află îndrăgostiții minori. Cine este Laurence Olivier în acest caz de la Bistrița? Noi. Cetățenii județului. Noi știm doar că Mica Oprea este..la pensie. Și acolo dorim să rămână.

Ca orice domnișoară a cărui realitate transcede durerea din sufletul semenilor.

P.S. De ce PNL și PSD nu-și asumă greșeala scenariului filmului de la Bistrița? Curaj găină, că te tai!