24 C
Bistrița
joi, aprilie 24, 2025

Metoda inedită pentru combaterea mitei ce ar putea fi aplicată la Spitalul Județean

Cererea și oferirea șpăgii în Spitalul Județean de Urgență Bistrița este o discuție veche și întoarsă pe toate părțile. Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița s-a gândit la o metodă de a-i responsabiliza pe pacienții tentați să vină cu atenții la medici.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița Gabriel Lazany, de perpetuarea șpăgii în spitale sunt responsabili nu doar medicii care bagă plicurile în buzunare fără remușcare, ci și pacienții, care, nu de puține ori fug cu bani după doctori prin unitățile medicale convinși că așa vor fi tratați cum trebuie.

Acesta a venit cu o metodă inedită pentru a stopa sau măcar diminua fenomenul în spitalul pe care îl conduce: o declarație dată de pacient, prin care se angajează să nu dea mită și să o reclame dacă i se cere.

„Ni s-a recomandat să solicităm medicilor o declarație că nu iau mită, dar de ce să nu cerem la internare o declarație pacientului prin care se angajează că nu dă șpagă sau o sesizează? Cred că ar aduce un beneficiu. Mă gândesc la o formulă să implementez acest lucru”, a declarat Gabriel Lazany la Bistrițeanul LIVE.

Emisiunea o puteți urmări aici:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/424443135091599/

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: