-1.8 C
Bistrița
vineri, aprilie 11, 2025

Patru pușcăriași „specializați” în metoda accidentul, prinși de polițiști. Printre victime se numără și bistrițeni

Polițiștii au prins patru deținuți de la penitenciarele Gherla și Târgu Mureș specializați în metoda accidentul. Se pare că printre victime se numără și bistrițeni.

Polițiștii au luat urma celor patru după ce o băimăreancă de 87 de ani a sesizat poliția că a fost înșelat cu 100.000 de lei. Un necunoscut a sunat-o pe telefonul fix și i-a spus că nepotul său e internat într-un spital din străinătate, în urma unui accident.

Persoana respectivă i-a cerut femeii 100.000 de lei pentru „plata unei intervenții chirurgicale de urgență”. Se pare că printre victime se numără și bistrițeni.

„Imediat după sesizare, au fost demarate cercetări, stabilindu-se că deținuții din penitenciarele Gherla și Târgu Mureș ar fi implicați în astfel de înșelăciuni prin metoda accidentul atât în Maramureș, cât și în alte județe – Bistrița-Năsăud și Sălaj și municipiul București”, precizează IGPR, într-un comunicat de presă.

Polițiștii din Baia Mare l-au prins în flagrant pe un tânăr de 22 de ani din Constanța, după ce a primit de la o altă persoană înșelată prin aceeași metodă suma de 10.000 de lei.

Asupra tânărului s-au găsit și doup telefoane mobile, prin intermediul cărora se bănuiește că ar fi fost coordonat de persoanele din penitenciar. Și asupra celor patru din penitenciar s-au descoperit telefoane mobile.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: