În patrimoniul Complexului Muzeal Bistrița Năsăud, la secția de Artă Contemporană regăsim o impresionantă colecție de opere de artă plastică și decorativă: pictură, sculptură, grafică, desen, gravură, ceramică, arte textile, fotografie sau icoane.
Expoziția permanentă întrunește lucrări ale unor artiști proveniți din școli și curente diverse ale plasticii românești contemporane. Un tur al secției (fie el și virtual) va aduce în fața celor mai curioși dintre spectatori lucrări cu valențe plastice dintre cele mai diverse.
„Am ales de pe simezele expoziției permanente, tabloul intitulat Fereastră, semnat de artistul Octavian Stoia. M-a preocupat această lucrare datorită simbolismului său. Dar și din dorința de a vă stârni imaginația. De a vă invita să priviți voi înșivă pe fereastră. Eventual să încercați să scrieți, desenați, fotografiați ceea ce simțiți sau vedeți…”, remarcă Alina Berbecaru, muzeograf al secției de Artă Contemporană.
Istoricul de artă Vasile Duda spunea despre această lucrare semnată de Octavian Stoia că ar propune un pretext al meditaţiei. Cu perspectivele unui memento mori. Că ar fi „un static al fizicului, pentru a facilita înălţarea suplă a spiritului…”
„Căutările găsite pentru simbolul fereastră în dicționare sunt numeroase. O Fereastră constituie, de fapt, interferența dintre exterior și interior.
Se concretizează atât prin ventilație / lumină naturală, cât și prin „avalanșa” de informații care se concentrează sau se perindă în câmpul vizual aferent. Ca deschidere spre aer şi lumină, fereastra simbolizează receptivitatea.
Dacă ea este rotundă, este vorba despre o receptivitate asemănătoare celei a ochiului şi a conştiinţei. Dacă este pătrată, se referă la receptivitatea terestră, în opoziţie cu cerul. Lumina care pătrunde din afară, respectiv de sus, este, de fapt, spiritul divin, în timp ce fereastra în sine este considerată simbolul Fecioarei Maria…”, a mai precizat Alina Berbecaru.
Octavian Stoia a absolvit Liceul de Arte Plastice Timișoara, clasa prof. Julius Podlipny, promoția 1965. Este și absolventul Facultății de Arte Plastice, Universitatea Timișoara, promoția 1969.
Din 1981 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția Pictură.
Expoziții personale:
- 1976, 1978, 1994, 1997, 2002 Bistrița;
- 1987 Târgu Mureș, Galeriile Vatra;
- 2001 Beclean
- 2002 Bistrița, „Spiritul locului”
- 1977, 1980 Cluj-Napoca, Saloanele Județene, Galeriile UAP;
- 1978 Iași, Expoziția Tineretului; 1979 Brașov, Expoziția Tineretului;
- 1980 Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Expoziția Tineretului;
- 1981 – 2006 Bistrița, Saloanele județene, Galeriile UAP;
- 1984 Suceava, „Voronețeana”;
- 1984 Sandomierz, Stalowa-Wola, Tarnobzeg, Polonia;
- 1988 București, Expoziție colectivă, Sala Dalles;
- 1989 București, Expoziția Cenaclului UAP Bistrița, Căminul Artei;
- 1990 București, Expoziție colectivă, Teatrul Naţional;
- 1992 Paris Montreuil, Franța, Expoziția “13 artiști români”;
- 2001 Bacău, Expoziția filialei UAP Bistrița, Centrul Internaţional de Cultură si Arte „George Apostu”;
- 2002 „Bistrița, un patrimoniu între prezent şi perspective”, Complexul Muzeal Județean;
- 2002 Bistrița, expoziția „Muntele”;
- 2001, 2004 Bacău, Expoziția filialei UAP Bistrița;
- 2004 Bistrița, Expoziția „Lumina”, Complexul Muzeal Județean;
- 2005 București, Galeriile Apollo; 2005 Bistrița, Parteneriate culturale, Galeriile UAP;
- 2006 Zielona-Gora, Polonia;
- 2007 Bistrița, Salonul Anual al Artelor „Orașul inefabil”, Galeria Arcade;
- 2008 Nurnberg, Germania, Expoziție de grup a UAP Bistrița;
- 2009 Bistrița, Salonul Județean al UAP „Figura şi locul”, Galeria Arcade;
- 2010 Bistrița, Expoziția taberei de la Tihuța, „Urcarea muntelui”;
2010 Bistrița, Salonul de iarna al UAP Bistrița;
2011 Salonul anual „Infernul şi Paradisul” Galeriile Arcade Bistriţa;
2012 Salonul anual „Cine-i de vină?” Galeriile Arcade Bistriţa;
2013 Bistrița, Galeriile „Arcade 24”, Bistrița, Salonul jubiliar 25 „O singură viață”
Premii:
1984 Premiul II „Voronețeana”, Suceava 2006
Premiul pentru arte plastice al Primăriei Municipiului Bistrița
Pictorul Octavian Stoia are lucrări în patrimoniul Muzeului de Artă al Transilvaniei, Cluj-Napoca şi al Muzeului Județean Bistriţa-Năsăud, precum şi colecții particulare din România, Ungaria, Austria, Grecia, Germania, Suedia, Franța, SUA, Belgia