-1.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

Medicii de la centrul de permanență: Pe noi, Statul ne-a uitat! Și vin pacienți din tot județul! Nu știi cine-ți intră pe ușă!

Statul a promis că ajută, cu materiale de protecție, pe cei din inia întâi, care luptă contra COVID 19. Totuși, medicii de la centrele de permanență sunt supărați. ”Pe noi, Statul ne-a uitat. Ne vin pacienți din tot județul. Nu știi cine-ți intră pe ușă. Luăm materiale cu bani din buzunarul propriu. Ori centrele de permanență, fiind un parteneriat cu Statul, cred că ar trebui să se implice mai mult” au susținut aceștia.

Zilele trecute, o bistrițeancă se plângea de faptul că medicii de familie oferă consultații în fața cabinetelor medicale. Cei acuzați susțineau că au ales această metodă ca și variantă de protejare, atât a lor, ca și cadre medicale, cât și a pacienților.

Pacienții unui cabinet medical se plâng că nu au intimitate la consultații. Medicii susțin că așa îi protejează

Statul ar fi oferit câte două cutii de măști chirurgicale per medic de familie, și câte 10 măști FFP2.

Situația pare să fie la fel și în cadrul centrelor de permanență. Statul ar fi donat extrem de puțin, iar acest lucru nu ar fi normal.

Centrele de permanență sunt în colaborare cu Statul. Spitalele trimit oamenii spre noi. Ori nu mi se pare normal să nu ajute cu echipamente de protecție. Am primit câte două cutii de măști de medic. Și de la Prefectura Bistrița, când s-a făcut rocada în funcție, ne-a adus un bax de dezinfectant. Dar atât. Nimic mai mult” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, dr Alina Moldovan, cea care a pus bazele Centrului de Permanență Bistrița.

Medicul susține că la Centru vin oameni din toate colțurile județului. Deși ar trebui să deservească doar municipiul.

Am avut pacient din Căian venit aici. Asta după ce a trecut și pe la spitalul din Beclean, și pe la cel din Bistrița. De la spitale îi trimit la noi. Ori la centrele de permanență intră…oricine. Nu ști cine, ce are. Nu există zonă de triaj. Noi am încercat să facem cumva o zonă, în care să îi triem. Dar oricine îți poate intra pe ușă. De unde știi cel ce vine ce are? Pacienții intră. Ori noi nu suntem protejați” a mai spus dr. Moldovan.

Aceasta a mai explicat faptul că au mai pus bani din buzunarul propriu pentru materiale de protecție.

Ceea ce primim, sprijin financiar, ne ajunge pentru lucrurile obișnuite pe care trebuie să le cumpărăm. Pentru echipamente de protecție, scoatem bani din buzunarul propriu. Ori, dacă cineva spune că ok, ca și medici de familie, ai cabinet individual, e normal să pui de la tine, centrele de permanență sunt în colaborare cu Statul. Dar așa e peste tot. Punem bani de la noi. Și nu mi se pare normal” a concluzionat dr Alina Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.