-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Medic de la UPU Bistrița, îngrozit de situația unei bunicuțe: „Unde se încadrează asta? Crimă cu premeditare sau din culpă?”

O bunicuță de aproape 90 de ani a ajuns recent la UPU Bistrița, după ce vecinii care i-au dus de mâncare au găsit-o într-o stare critică, deshidratată și slăbită. Aceasta are o fiică, care se pare că nu a vizitat-o de 4 luni, deși locuiește în apropiere, iar nepotul care stă în casă cu ea nu o îngrijește.

De prin Urgență (caz al unui coleg de al meu):
A fost chemată o ambulanță, de către vecina unei bătrâne de aproape 90 de ani, fiindcă atunci când s-a dus să-i ducă mâncare a găsit-o în „ultimul hal”.

A ajuns un echipaj de prim ajutor, care a găsit-o pe bătrână în pat. Când au dat să o ridice din pat și să o pună pe targa lor, în pat colcăiau viermi, patul era plin de viermi (nici nu vreau să mă gândesc cum mirosea acolo). Deci aduc ei bătrâna în UPU, deshidratată, slăbită, ca o mumie. Oamenii…îngroziți la gândul că urmează să-i curețe rănile de viermi.

Totuși au avut și puțin noroc: nu avea răni, deci viermii nu erau de acolo. Viermii erau din c… pe care-l făcuse ea de câteva zile și nimeni nu a schimbat-o și nu a spălat-o. Așa că a fost suficientă o spălare bună ca să se ducă și viermișorii. Deci greul cazului a fost dus de infirmiere.

Bătrâna stătea cică cu un nepot care-i păpa pensia, și, culmea că, avea și o fiică, care, zice lumea, că ar avea un magazin prin oraș. Când au luat legătura cu ea, le-a zis oamenilor noștri că ea ar fi fost plecată din țară (ca să se afle ulterior că nu a fost plecată nicăieri). Trăia la doi km de bătrână și a văzut-o ultima dată în urmă cu 4 luni, iar mâncare îi duceau vecinele cu rândul.

Unde se încadrează asta? Crimă cu premeditare sau din culpă?

Răspuns: nicăieri, „Doamna” e bine merci acasă, se uită la TV și le judecă pe doctorițele de la Pantelimon, iar bătrâna… în spital.
Somn ușor”, spune pe pagina sa de Facebook Oleg Burlac, medic la UPU Bistrița.

Se pare că femeia este din Prundu Bârgăului, fiica ei deține un magazin în Cibela, iar nepotul care locuiește în casă cu ea nu o îngrijește deloc, dar nici nu dorește să o ducă la un cămin de bătrâni.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Bună ziua așa ceva nu am mai auzit de ani buni cum sa nu ai grija de Mama ta care ți-a dat viață te-a îngrijit cum Bunu Dumnezeu ia ajutat te-a purtat la școală te-a educat după bunele maniere și tu ce faci o lași de izbeliște să o mănânce viermii de vie

  2. Așa să le ajute Dumnezeu! Aș vrea dacă cumva se poate sa dăm de numele dughenei sau standului din Cibela al acelei femei fără suflet și de mâine începând nimeni să nu mai cumpere ansolut nimic de acolo! Dimpotrivă, să trecem cu toții pe acolo să îi batem obrazul și să o trimitem să aibă grijă de mama sa care i-a dat viață!! Știe cineva care este standul?? Oricum rușine pentru un astfel de specimen care numai om nu se poate numi! Rușine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.