9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Medic de la Ambulanță – atacat de un maidanez agresiv: „M-am ales cu câteva julituri și un deget zdrobit”

Roxana Cristina Costruț, un medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean a povestit, într-o postare publicată pe o rețea de socializare, prin ce a trecut la întâlnirea cu un câine maidanez agresiv. Aceasta spune că ea și cățelul său cu care era la plimbare au fost atacați de cățelul de tale medie, alegându-se după această întâlnire cu câteva julituri și un deget zdrobit.

Incidentul s-ar fi petrecut chiar în această dimineață, în municipiul Bistrița, în timp ce doctorul Roxana Cristina Costruț își plimba patrupedul.

Într-o postare pe o rețea de socializare, aceasta spune că a fost atacată de un câine maidanez fără stăpân. În urma întâlnirii, doctorița s-a ales cu câteva julituri și un deget zdrobit.

„Bună dimineața! A fost…până să ies la plimbare cu Fulg și să ne atace un maidanez…un câine de talie medie…agresiv… a venit glonț la noi că nici nu am știut cum să îl scot pe ăsta din fălcile lui. Pe mine m-a trântit…am reușit să-l ridic pe ăsta pe sus și să-l pun pe o mașină…. și abia după ce s-a potolit a fugit… Iubesc câinii…iubesc și câinii vagabonzi vorba cântecului…dar așa nu… mulțumesc! Suntem ok…eu cu câteva julituri…un deget zdrobit…adrenalina cred că ne ajunge pentru următorii ani…”, a povestit medicul pe Facebook.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: