-0.9 C
Bistrița
marți, decembrie 24, 2024

FOTO/VIDEO: Materom a inaugurat la Bistrița unul dintre cele mai frumoase și moderne centre de service autorizate Mercedes din țară

Materom Automotive își mută centrul de service Mercedes Benz în casă nouă. Acesta este unul dintre cele mai frumoase și moderne centre de service Mercedes din țară. Două milioane de euro au fost investiți în noua locație de pe strada Libertății, de lângă clinica Sanovil.

Ieri, Materom Automotive și-a inaugurat noul sediu al centrului de service Mercedes Benz, care funcționa până acum pe Calea Moldovei. Noul centru de service autorizat Mercedes Benz PC &VAN funcționează de astăzi pe strada Libertății, lângă clinica Sanovil.

Potrivit familiei Baciu, fondatorii grupului Materom Automotive, în noua locație s-au investit două milioane de euro, clădirea fiind ridicată și amenajată pe parcursul a doi ani. Doar echipamentele suplimentare ale atelierului de reparații a Mercedes Benz se ridică la aproximativ 200.000 de euro.

Acesta este practic primul centru de reparații sub rebrandingul MAR 20 20 din România și al doilea din Europa de Est. Familia Baciu a deschis la Bistrița primul centru de reparații auto în 2014, pe Calea Moldovei.

„Materom este un grup de firme care și-a început activitatea în urmă cu aproape 30 de ani. Compania Materom Automotive, care operează aici la Bistrița în domeniul prestărilor de servicii, reparații și întreținere auto și distribuție de piese auto a început să își desfășoare activitatea în urmă cu 30 de ani la Târgu Mureș, în domeniul transportului de mărfuri. Apoi activitatea s-a diversificat în direcția distribuției de piese auto și a continuat să se diversifice foarte mult”, a precizat la inaugurare Rodica Baciu, director general adjunct al grupului.

Cifra de afaceri la care a ajuns grupul trece de 200 de milioane de euro, iar numărul de angajați trece de 1.000.

Directorul general Ioan Matei Baciu: „Am avut un vis, de a avea locația noastră”

„Am avut un vis, acela de a avea locația noastră și iată că după achiziția dealerului Skoda, în 2019, printr-o extindere serioasă a atelierului de reparații și a showroom-ului, azi putem inaugura una dintre cele mai frumoase  și moderne reprezentanțe auto din România”, a mai spus directorul general al grupului, Ioan Matei Baciu.

La eveniment au fost prezente  mai multe autorități locale, dar și directorul Departamentului After-Sales al Mercedes din Europa Centrală și de Sud-Est, Tomas Hora.

„Este o bucurie pentru mine să inaugurez o astfel de locație. Ceea ce se întâmplă astăzi la Bistrița este deosebit. (…) Aici în România, sunteți primul partener din Estul Europei și mi-ar face plăcere ca mulți alți parteneri din Europa să va ia exemplul”, a precizat Tomas Hora, la inaugurare.

Prezentă la inaugurare, Camelia Tabără, vicepreședintele Consiliului Județean a notat performanța grupului Materom, în condițiile în care concurența pe piața auto este acerbă.

„E un lucru excepțional ceea ce faceți dumneavoastră. Brandul Mercedes nu are nevoie de niciun fel de prezentare. (…) În cei 30 de ani ați făcut o muncă deosebită, dacă astăzi reprezentați brandul Mercedes”, a mai spus Camelia Tabără.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...